Cel mai fierbinte Aventador pe care l-ai văzut [GALERIE FOTO]

Publicat: 08 05. 2017, 15:31

Cei de la Lamborghini au obiceiul să producă maşini „fierbinţi”. Deseori vopselele pe care le folosesc accentueze liniile şi fac ca maşinile să fie foarte elegante. Însă ce veţi vedea mai jos reuşeşte să le întreacă pe celelalte. 

Este vorba de un Aventador ediţia Miura Homage, unul din cele 50 fabricate pentru a sărbători jumătate de secol de la lansarea modelului cel mai iconic şi revoluţionar al companiei.

GALERIE FOTO

Ediţia Miura Homage a fost realizată de studio-ul Lamborghini Ad Personam care a vopsit maşina în două tonuri de albastru, inspirate de originalul Miura. De asemenea, dispune de roţi de 20 inci faţă, şi 21 în spate, pentru a se potrivi caroseriei, şi un interior special finisat.

Aventador Miura Homage are un motor V12 de 6,5 l, ce produce 700 CP şi un cuplu de 690 Nm. Modelul aniversar Aventador accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 2,9 secunde, atingând o viteză maximă de 350 km/h. 

Doar 50 de exemplare au fost fabricate, iar cele mai multe poartă combinaţii de culori spectaculoase. Acesta este mai elegant, totuşi. Se distinge printr-o combinaţie de albastru şi argintiu, cu un interior din piele.

Cu numai 100 de mile pe kilometraj, maşina din poze este practic abia ieşită din fabrică. Dealerul din Newport Beach, California, solicită pentru acesta 499.990 de dolari, cu aproximativ 100.000 de dolari mai mult faţă de cât cere producătorul pentru un Aventador obişnuit.