Nu este surprinzător ca modelele Ferrari clasice, din anii ’60 și ’70, creează noi recorduri mondiale atunci când sunt vândute la licitații.
Cu toate acestea, același lucru nu se poate spune despre mașinile pentru copii construite pentru a arăta ca modele emblematice Ferrari. Totuși, un Ferrari 330 P2 Junior construit de firma franceză De La Chapelle, este excepția care confirmă regula. Asta pentru că s-a vândut cu fabuloasa sumă de 110.000 EURO. Acesta a doborât fostul record existent, stabilit în 2013, de o replică Ferrari 250 Testa Rossa din 1958.
Prețul final a șocat pe toți și nimeni nu se aștepta să ajungă la un asemenea preț, mai ales atunci când estimarea oficială pre-licitație era cuprinsă între 4.900 și 9.800 de EURO.
Faimoasa replică este o miniatură a unui Ferrari de curse. Este dotată un motor Honda GX 140 / 144cc în 4 timpi montat în spate. Are un scaun montat pe mijloc și cadrane complet funcționale. Replica în miniatură are anvelope speciale de curse și jante din aliaj, care oferă replicii un aspect cu adevărat autentic. De fapt, atenția pentru detalii merge până la sublim. Caroseria este vopsită în roșu, exact ca mașinile de curse, și au fost aplicate acele zone rotunde de culoare albă pe care scrie cifra 3.
Înainte de această licitație, cel mai mare preț plătit vreodată pentru un Ferrari 330 P2 Junior era de 54.089 de EURO. Interesant, 11 dintre primele 15 cele mai valoroase mașini pentru copii vândute vreodată la licitație sunt Bugatti Baby’s originale. Este vorba de faimoasa replică a modelului Bugatti Type 35.