Cea mai mare firmă de taximetrie din Paris a luat o decizie radicală: suspendă folosirea mașinilor Tesla.
Măsura luată de compania G7 vine după ce o Tesla Model 3 a provocat un grav accident în capitala Franței. Incidentul a avut loc pe 11 decembrie, în jurul orei 21, în arondismentul 13 din Paris.
Potrivit relatărilor presei din Franța, conducătorul modelului Tesla a declarat că mașina a început brusc să accelereze și nu a mai putut frâna. Primarul arondismentului 13 a anunțat pe Twitter la vremea respectivă că pedala de accelerație a modelului Tesla s-ar fi blocat.
VIDEO cu accidentul provocat de o Tesla Model 3 în Paris
Potrivit The Guardian, G7 a anunțat că ar fi vorba de 37 de șoferi de taxi care nu mai pot circula, temporar, în Paris. Compania nu a precizat numărul total al mașinilor Tesla din flota sa.
Tesla, companie condusă de Elon Musk, a anunțat printr-un purtător de cuvânt că nu a vorba de o „defecțiune tehnică” la vehiculul implicat în accident.
Firul accidentului a fost următorul: șoferul modelului Tesla ar fi lovit prima dată un motociclist, iar apoi doi pietoni, după care ar fi intrat într-un container de gunoi. Mașina s-a oprit în momentul în care s-a lovit de o dublă, parcată în apropierea unui restaurant.
Cea mai recentă ipoteză lansată de experții din domeniul auto este că modul „cruise control” a fost activat accidental. Atunci când viteza setată anterior este mult mai mare decât cea cu care circulă vehiculul, atunci mașina accelerează prea repede și șoferul nu o mai poate controla.