Dacia Sport a fost una dintre cele mai inedite versiuni ale Daciei 1310. Acum este listat la vânzare un exemplar care duce acest caracter al mașinii la un alt nivel.
Dacia 1300 a avut multe variații de-a lungul timpului. Cariera sa s-a întins din 1969 și până în 2004, atunci când a fost produsă ultima berlină. Au existat multe facelift-uri, variante de caroserii și motoare. Totuși, una dintre cele mai interesante variante care a derivat din platforma bătrânei Dacii a fost Dacia Sport.
Dacia Sport, care a rezultat din conceptul Brașovia, era produsă la IATSA Ștefănești, o localitate din apropierea orașului Pitești. Mașina a suferit o serie de transformări pentru a ajunge în forma pe care o știm. În primul rând, trebuia făcută trecerea de la 4 la 2 uși. Distanța dintre punți a fost scurtată cu 20 de centimetri, astfel că mașina a ajuns una cu configurație 2+2, locurile din spate fiind aproape inutilizabile.
De asemenea, plafonul a fost aplecat către spate, pentru a se obține aspectul de coupe. Ca urmare a acestui lucru, luneta nu a mai putut fi utilizată. În schimb, în locul acesteia s-a potrivit la fix parbrizul. Era un vehicul construit într-un mod artizanal.
Mașina pe care noi am găsit-o pe OLX duce ideea de artizanal la un alt nivel. Mașina a fost vopsită, conform anunțului, de către proprietar. Întreaga revopsire are ca motiv principal lupii. Alte modificări exterioare includ faruri cu tentă galbenă, jante din aliaj și extensii pentru aripile față, dar și pentru cele din spate.
Tema continuă și la interior. Fețele de uși sunt unele special fabricate, care înglobează o sculptură cu un lup. Restul interiorului are este tapițat într-un material care pare a fi piele sau vinilin, cu bordul și fețele de uși cusute în acest tip de material. Scaunele au un aspect ceva mai sportiv față de ceea ce ne-am obișnuit să vedem pe o Dacie.
Piesa de rezistență este de departe schimbătorul de viteze. Acesta are forma unui pistol. Mai mult, lângă el, sub bord, există ornamente sub forma unor cartușe.
Sub capotă se află motorul tipic de Dacia, în 4 pistoane. Cu toate acestea, și aici continuă tema pe care am văzut-o pe restul mașinii. Compartimentul motor, dar și motorul, sunt vopsite cu auriu. Și nu doar atât, capacul de la culbutori are o gravură care reproduce o plantă.
Conform anunțului, această Dacia Sport nu pornește, iar vânzătorul susține că nu știe de ce. Mașina ar fi fabricată în anul 1989 și ar avea la bord doar 10,000 de kilometri.
Prețul cerut pentru acest exemplar modificat este de 10,000 de euro.