Primăria Sectorului 5 aduce vești noi pentru șoferii din Capitală. S-au anunțat noile tarife de parcare pentru anul viitor.
Astfel, bucureștenii din Sector 5 vor plăti între 300 și 600 de lei pe an pentru un loc de parcare, în funcție de zonă.
Cel mai mult vor plăti bucureștenii care locuiesc în Zona A – 600 de lei pe an. Cei din Zona B vor avea de achitat 500 de lei pe an, iar cei din Zona C – 400 de lei pe an. Cel mai puțin vor plăti locuitorii din Zona D, respectiv 300 de lei pe an.
Conform news.ro, aceste noi tarife se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2022. Primăria a stabilit noile prețuri conform reglementărilor precizate în H.C.G.M.B. nr. 105/2021 privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în Municipiul Bucureşti.
Tarifele pentru locul de parcare se pot achita în mai multe moduri: C.E.C. Bank, Poşta Română, sistemul naţional electronic – ghiseul.ro, benzinăriile O.M.V., sediile Taxe şi Impozite Sector 5, la ghişeul Primăriei Sectorului 5, precum şi la aparatele de tip self pay.
În Sectorul 5 din Capitală sunt peste 20.000 de locuri de parcare.
“Având în vedere faptul că Bucureştiul s-a aglomerat foarte mult, în ultimii ani, soluţia care ne rămâne pentru a satisface cererea tot mai mare de locuri de parcare este să construim pe verticală.
Noi vom folosi aceşti bani exclusiv pentru construirea de parcări inteligente pentru care am identificat deja terenurile necesare”, a spus Cristian Piedone, primarul Sectorului 5.