Ce se va întâmpla din 2021 cu mașinile cu volan pe dreapta?

Publicat: 14 07. 2020, 18:34

O schimbare radicală care vizează mașinile cu volan pe dreapta ar putea avea loc începând cu ianuarie 2021. Înmatricularea lor în România ar putea deveni imposibilă.

Acest lucru se va întâmpla în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2021, fără alte amânări sau prelungiri ale tranziției Brexit, potrivit unui anunț al Registrului Auto Român (RAR).

„Până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziţie stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită. În consecinţă, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleaşi condiţii, omologările UE emise de UK, adică şi autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV (Cartea de Identitate a Vehiculului), dacă respectă celelalte condiţii aplicabile,” se arată în comunicatul oficial de la RAR.

Dacă perioada de tranziție nu va fi prelungită, “omologarea emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România”, anunță RAR. Astfel, mașinile cu volan pe dreapta de proveniență britanică vor fi incluse în aceeași categorie cu cele provenite din state din afara Uniunii Europene și nu vor mai primi CIV, ceea ce echivalează cu imposibilitatea înmatriculării lor în România.

La această oră nu există nicio prevedere legislativă care să-i oblige pe posesorii de mașini cu volan pe dreapta deja înmatriculate în România să efectueze o conversie, se mai arată în comunicatul RAR.

Mașinile cu volan pe dreapta, pericol pe șoselele din România

Mașinile cu volan pe dreapta reprezintă un real pericol pe șoselele din România. Poliția Rutieră solicită Registrului Auto Român să nu mai înmatriculeze astfel de vehicule.

Din datele furnizate de autorități, în 24 dintre cele 25 de accidente rutiere, produse în prima jumătate a anului 2020, în care au fost implicate mașini cu volan pe dreapa, a fost vina șoferilor acestor vehicule. 16 persoane și-au pierdut viața și alte 24 au fost grav rănite.