Ce se întâmplă atunci când sunt interzise maşinile? Un experiment cât se poate de real
Este nevoie de ceva nebunie să interzici oamenilor dintr-un cartier să-şi aducă maşinile acasă. Şi fix asta a făcut primarul din oraşul sud-coreean Suwon, care a interzis accesul maşinilor, timp de o lună, într-unul dintre cartierele urbei.
Desigur, asta nu s-a întâmplat peste noapte şi nici nu a fost un gest tiran – planul de organizare al proiectului a durat circa doi ani de zile şi a presupus şi convingerea locuitorilor cartierului. Experimentul – pe numele său Ecomobility Festival – are ca scop observarea în timp real (şi cu subiecţi reali) modificărilor prin care trece un mediu lipsit de maşini personale.
„De regulă, în planificarea acestor proiecte, faci o simulare computerizată – cu reprezentări artificiale şi poate cu prezentări PowerPoint” spune Otto-Zimmerman, director de creaţie la The Urban Area şi creierul din spatele proiectului. „Noi o facem într-un mod diferit: într-un oraş real, cu oameni reali, în timp real. Este ca o scenă de teatru.”
Una cu oameni reali, care, după probabilele rafale de înjurături la adresa administraţiei oraşului, au trebuit să-şi schimbe stilul de viaţă. În fiecare seară, cele 1.500 de maşini care până atunci ajungeau până în faţa caselor proprietarilor erau lăsate în parcările în oraş. Administraţia a aprovizionat cartierul cu 400 de biciclete şi scutere electrice şi a înfiinţat o şcoală de biciclism – unde cei care nu ştiau să meargă pe biciclete să poată învăţa. Maşinile aparţinând administraţiei – de exemplu cea de la Poştă – au fost înlocuite cu unele electrice. Practic, s-a simulat viitorul, doar că oamenii n-au fost obligaţi să se îmbrace în toge aşa cum ne-a învăţat filmele SF că va fi.
Schimbările au început să apară: lipsa aglomeraţiei traficului, a zgomotului şi a poluării a încurajat cafenelele şi restaurantele să-şi extindă (sau să-şi creeze) terase pe trotuar, lumea a început să meargă cu bicicletele şi scuterele, fiecare şi-a adaptat stilul de viaţă şi s-a declarat mult mai mulţumit de modul în care arată cartierul acum. Şi nu s-a înregistrat niciun caz de deces pe motiv de lipsă de maşină.
După ce planul a fost încheiat, administraţia a stat la discuţii cu locuitorii cartierului în vederea implementării unui set nou de reguli, la sugestia locuitorilor. Prima – şi cea mai de impact – a fost reducerea vitezei la aproape jumătate din valoarea iniţială – descurajându-i pe cei care tranzitează cartierul, cu o limită de viteză de maxim 30 km/h. Traficul s-a rarefiat sesizabil. O altă schimbare a fost eliminarea parcărilor laterale de pe străzile mari, încurajând populaţia să se folosească de biciclete pentru a-şi face comisioanele zilnice.
Primarul n-a stat cu mâinile în sân, ci a băgat 10 milioane de dolari din bugetul local în reasfaltarea străzilor şi reamenajarea cartierului. Proiectul va fi aplicat începând cu această toamnă şi în capitala Africii de Sud, Johannesburg. Şi nu se va încheia aici.
Cu toate că există şi întrebări suplimentare – traficul care tranzita cartierul nu s-a mutat pe altă arteră din oraş, creând ambuteiaje? 1.500 de maşini mutate în altă zonă nu face acea zonă să fie cu 1.500 de maşini mai aglomerată? – însă concluzia generală şi foarte palpabilă este următoarea: nu te plânge de trafic, pentru că tu eşti trafic. Dacă tu iniţiezi schimbarea, restul (administraţia oraşului) este nevoită s-o continue.
Însă întrebarea cea mai grea rămâne „Ai putea să te lipseşti o lună de maşina din faţa blocului?”