Ce producător renunță la scaunele încălzite? Care este motivul?

Autor: Mihai Morcovescu 21 nov. 2021 Știri auto

Pe fondul crizei mondiale de semiconductori, unul dintre cei mai mari producători din industria auto va renunța temporar la scaunele încălzite.

Gigantul american General Motors, din care fac parte mărcile Chevrolet, Cadillac, Buick și GMC, a anunțat oficial că douăsprezece dintre modelele pe care le comercializează pe piața din Statele Unite ale Americii nu vor mai beneficia de scaune încălzite și ventilate.

Afectate de această măsură radicală sunt popularele camionete și crossovere Chevrolet Blazer, Colorado și Equinox, respectiv GMC Canyon și Terrain. De asemenea, și alte modele precum Silverado și Traverse de la „Chevy” sau Acadia și Sierra de la GMC vor fi afectate.

În schimb, nivelurile de echipare de top „High Country” și „Denali” vor continua să ofere aceste opțiuni clienților lor datorită poziționării lor premium.

Fără volan încălzit pe SUV-urile din gama GM

Cei care vor achiziționa unui dintre modelele afectate de această măsură drastică vor primi compensații în bani în valoare de 150 până la 500 de dolari.

Reprezentanții General Motors, citați de Carscoops.com au ținut să precizeze că vor reîncepe să monteze scaunele încălzite și ventilate pe mașinile lor de îndată ce piesele vor fi disponibile. Cu toate acestea, compania americană va continua să comercializeze modelele amintit fără aceste dotări și în cursul anului viitor.

O altă măsură luată de oficialii concernului american ca urmare a crizei globale de cipuri o reprezintă renunțarea la volanul încălzit pe anumite modele, începând cu data de 22 noiembrie. Această decizie afectează SUV-urile Tahoe, Suburban și Yukon.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: General Motors


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide