Ce părere aveţi de un viitor Mercedes-Benz CLA Shooting Brake?

Autor: Oraan Mărculescu 24 ian. 2013 Știri auto

Cei de la Mercedes-Benz au reuşit să se impună ca o referinţă în domeniul life-style prin coupe-ul cu patru uşi CLS, iar, mai nou, prin breakul fashion CLS Shooting Brake.

Era normal ca nemţii să profite de notorietatea lui CLS şi să încerce să ademenească şi clienţi cu mai puţini bani. Prin urmare, la Salonul Auto Detroit 2013 a fost lansat micul Mercedes-Benz CLA, care promite să facă ravagii datorită unui preţ mult mai atractiv.

Acum, Teophilus Chin, cunoscut pentru modificările în photoshop aduse noilor modele, anticipează un viitor frăţior al lui CLS Shooting Brake, un combi de clasă compactă care ar urma să fie derivat, evident, din noul CLA.

Imaginile vorbesc de la sine, aşa încât nouă nu ne mai rămâne decât să vă întrebăm un singur lucru:

CREDEŢI CĂ UN ASTFEL DE MODEL AR AVEA SUCCES?


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide