Deputatul PMP de Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, a iniţiat un proiect de lege care prevede ca proprietarii de autovehicule care le înstrăinează prin contract de vânzare-cumpărare să fie obligaţi să îşi asume răspunderea privind corectitudinea datelor înscrise pe kilometrajul maşinii, scrie Gândul.info.
„Certificatul de înmatriculare datează ca model din 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, numai că între timp importul de maşini din ţările vestice a crescut semnificativ, încât a devenit o meserie bănoasă pentru mulţi concetăţeni care fac drumuri peste hotare special pentru a satisface nevoile de achiziţie de pe piaţă română a autovehiculelor. Deşi un cumpărător verifică masina înainte de cumpărare într-un service, de multe ori datele privind kilometrajul s-au dovedit false, iar aceştia au plătit mai mulţi bani pentru o maşină mult mai uzată decât au crezut, având de-a face cu multe cazuri de înşelătorie raportate la organele de poliţie”, a explicat deputatul Ionuţ Simionca, potrivit presei locale.
Prin adoptarea şi aplicarea acestei legi, iniţiatorul consideră că se poate evita falsul în declaraţii, care se sancţionează conform prevederilor art. 326 din Codul Penal, precum şi înşelătoria căreia îi cad pradă unii români, descurajarea tranzacţiilor cu vehicule ale căror date sau caracteristici sunt trucate sau nereale şi, în consecinţă, creşterea siguranţei pe drumurile publice.
Propunerea legislativă pentru completarea art.15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost depusă la Camera Deputaţilor şi este susţinută de 25 deputaţi şi senatori de la PMP, dar şi de deputaţi de la PSD, PNL, USR, UDMR, minorităţi.