Ce este martorul de bord triunghiular cu semnul exclamării în interior
Utilizarea unui automobil presupune să fi familiarizat cu toate echipamentele și opțiunile din dotarea lui, deci inclusiv cu martorii de bord. Orice problemă tehnică este semnalată prin aprinderea acestor simboluri sau indicatori de avertizare.
Unul dintre cei mai importanți martori de bord este cel sub forma unui triunghi cu semnul exclamării în interior. Există destui șoferi care nu știu ce reprezintă acesta și ce trebuie să facă în momentul în care se aprinde în bord.
Ce indică acest martor de bord?
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Orice mașină de ultimă generație este prevăzută cu zeci de martori de bord, ceea ce ar putea părea dificil de gestionat. Este cazul șoferilor neexperimentați sau a celor care nu au condus un astfel de automobil.
Aprinderea oricărui semnal luminos în planșa de bord trebuie tratată cu seriozitate. În acest mod este semnalată o defecțiune electrică sau mecanică a mașinii. De asemenea, poți fi anunțat în legătură cu uzura unor piese sau chiar a anumitor erori care apar în computerul de bord.
Cum spuneam, unul martor de bord foarte important este cel în formă de triunghi cu semnul exclamării. În funcție de culoarea în care este luminat, acesta poate semnala o problemă minoră sau, din contră, una gravă.
Când se aprinde în galben sau în portocaliu și este însoțit de un mesaj de avertizare acest martor de bord semnalează o problemă minoră. În acest caz poate fi vorba fie despre un nivel scăzut al lichidului pentru spălarea parbrizului ori despre o portieră deschisă.
Acest indicator luminos mai poate anunța o defecțiune a sistemului de control al stabilității vehiculului. Dacă martorul se aprinde în timp ce conduci trage pe dreapta și oprește motorul pentru resetarea sistemului. Dacă după repornire martorul rămâne aprins sau se reaprinde în mers, oprește la primul service pentru a remedia situația.
Dacă martorul este luminat în roșu el atunci înseamnă că ai de-a face cu o situație gravă. Obligatoriu, se impune oprirea de urgență a motorului. În caz contrar pot apărea și alte defecțiuni extrem de costisitoare.
În acest caz, martorul te anunță în legătură cu scăderea bruscă a nivelului de ulei ori cu supraîncălzirea motorului. Totodată, poate semnala și o problemă ivită la sistemul de frânare.