Ce autonomie are, de fapt, noua Kia EV6? Asiaticii au făcut anunțul

Autor: Elena Luchian 26 iul. 2021 Știri auto

Noua Kia EV6 a primit omologarea WLTP. Modelul dezvăluit în luna martie a acestui an este disponibil cu două baterii. Ce autonomie reală are, de fapt?

GALERIE FOTO

Construită pe noua platformă E-GMP, noua Kia EV6 este disponibilă cu două baterii. Cea entry-level are o capacitate de 58 kWh și un motor electric amplasat pe puntea spate.

Cea de top are 77,4 kWh. Ambele versiuni pot fi comandate fie cu un motor electric amplasat pe puntea spate, fie cu două motoare, fiecare pe câte o punte, care îi asigură tracțiune integrală.

Noua Kia EV6 cu bateria de 77,4 kWh și cu tracțiune spate poate rula, în ciclul WLTP, până la 528 de kilometri între două încărcări și are un consum omologat de 16,5 kWh/100 km.

Motorul suplimentar crește masa vehiculului, dar și consumul de energie. Astfel, versiunea cu tracțiune integrală poate parcurge până la 506 kilometri, având un consum de 17,2 kWh/100 km.

Bateria lui EV6 se încarcă de la 0 la 80% în doar 18 minute atunci când este cuplată la o priză rapidă de 800 V. În doar 4,5 minute, obține o autonomie de 100 de kilometri.

Noua Kia EV6, ultra-populară încă din momentul prezentării oficiale

Kia EV6 a primit o atenție specială încă din momentul prezentării oficiale, în luna martie a acestui an. 21.000 de rezervări s-au înregistrat doar în Coreea de Sud, în primele 24 de ore de la deschiderea listelor.

Lista de comenzi pentru noua Kia EV6 a fost deschisă și în Europa. Primii clienți își vor primi mașina electrică începând cu luna septembrie a acestui an. În Germania, mașina are un preț de listă de 45.000 de euro. Din această sumă se scad subvențiile oferite de stat la achiziționarea mașinilor electrice.

În versiune de bază, EV6 are 170 de cai putere și accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,2 secunde. La polul opus se află Kia EV6 GT cu 585 de cai putere și cu o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 3,5 secunde.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide