Câţi cai putere are Aston Martin Valhalla, maşina lui James Bond?
Aston Martin Valhalla şi Valkyrie reprezintă un duo formidabil de supercaruri al mărcii britanice, ambele având denumiri inspirate din mitologia vikingilor. Valhalla a debutat vineri pe continentul nord-american, la Monterey, iar ieşirea pe circuit organizată de Aston Martin este menită să încununeze acest eveniment.
Aston Martin Valhalla arată similar cu Valkyrie, dar Aston Martin o poziţionează ca o maşină mai potrivită pentru rularea pe şosea. Noul model este propulsat de un sistem hibrid având la bază o unitate V6 bi-turbo. Chiar dacă Aston Martin nu a făcut publice specificaţiile, se vorbeşte în industrie de o putere de 1.000 CP. Întreaga caroserie a lui Valhalla este realizată din fibră de carbon, ceea ce permite o masă totală de numai 1.350 kg.
Prin comparaţie, fratele Valkyrie dispune de o motorizare V12 de 6,5 litri care dezvoltă o putere totală de 1.160 CP, capabil să atingă o turaţie maximă de peste 11.000 rpm. Valkyrie va fi modelul mai exclusivist, cu numai 150 de unităţi produse, fiecare la un preţ de 3 milioane de euro.
În ceea ce-l priveşte pe Aston Martin Valhalla, numai 500 de exemplare vor fi produse, dar britanicii spun că deja au mai multe solicitări decât intenţionează să producă. Preţul oficial nu a fost dezvăluit, dar, ca şi în cazul puterii motorului, se vorbeşte pe surse de circa două milion de euro. Dacă faza de dezvoltare se încheie fără complicaţii, primul proprietar al lui Valhalla ar trebui să-şi poată conduce maşina în 2021.
Înainte de aceasta, însă, maşina va fi condusă de James Bond în viitorul film Bond 25, care va ajunge în cinematografe anul viitor. Nu doar Aston Martin Valhalla va apărea în film, ci şi un model DB5, prezent şi în Skyfall din 2012, dar şi Aston Martin V8, apărut în The Living Daylights din 1987.
Primul model Aston Martin care a apărut într-un film din seria James Bond a fost DB5, în Goldfinger, lansat în 1964. Această apariţie a impulsionat vânzările şi a pornit o relaţie între franciza cinematografică şi constructorul britanic care durează de peste 50 de ani.