La un interval clar stabilit de lege, șoferii trebuie să facă Inspecția Tehnică Periodică a mașinii. Iată ce pedepse prevede legea în cazul celor care circulă cu ITP expirat.
Toate autovehicule care circulă pe drumurile publice din România trebuie să fie supuse unei Inspecții Tehnice Periodice. Fie că aceasta a fost efectuată în țara noastră, fie în străinătate, este obligatorie pentru toate mașinile.
Cei care uită să refacă Inspecția Tehnică Periodică sau o amână și circulă cu ITP expirat, riscă să fie amendați de două ori.
Pentru că, acum, legea stabilește că se suspendă automat înmatricularea unei mașini când îi expiră inspecția tehnică.
Ceea ce înseamnă că, din acel moment, șoferul conducere o mașină neînmatriculată. Astfel, în momentul în care ești prins cu ITP expirat, riști să primești nu una, ci două amenzi.
Pentru conducerea unui autoturism fără inspecție valabilă amenda este între 1.305 lei şi 2.900 lei. Iar pentru conducerea unei mașini a cărei înmatriculare a fost suspendată, amenda este de 2.900 de lei.
Astfel, dacă ești prins cu ITP expirat, amenda totală poate ajunge la 5.800 de lei. În plus, se suspendă pe loc dreptul de circulație pentru respectivul autovehicul, se rețin talonul și plăcuțele de înmatriculare ale mașini.
Deci, legal, nu poți circula nici măcar o zi cu ITP expirat.
În cazul mașinilor noi, ITP-ul este valabil pentru o perioadă de 3 ani, din momentul achiziției mașinii.
Dacă autoturismul are între 3 și 12 ani vechime, atunci ITP-ul se face la fiecare doi ani.
Iar în cazul mașinilor care au fost puse în circulație de mai mult de 12 ani, Inspecția Tehnică Periodică trebuie refăcută în fiecare an.
Costul ITP variază între 100 și 250 de lei, în funcție de cât percepe fiecare service. Suma poate varia și în funcție de tipul de autovehicul pentru care se face Inspecția Tehnică.
Pentru un autoturism de clasă mică sau medie, costul ITP este, în medie, aproximativ 150 de lei.