Cât de sigur este Hyundai Tucson. Rezultatele sunt surprinzătoare – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 01 mart. 2023 Știri auto

Noul Hyundai Tucson a fost supus la câteva teste dinamice, printre care și testul elanului. Rezultatele testelor ar putea să vă surprindă.

Hyundai Tucson este cu siguranță unul dintre cele mai populare SUV-uri de pe piață și cel mai vândut SUV din segmentul compact pe piața din Europa. Grație dotărilor, gamei cuprinzătoare de motoare, dar și a raportului preț-calitate, Hyundai Tucson este o alegere populară printre clienții care caută un SUV compact nou.

Fiind un autovehicul preferat de familii, acesta ar trebuie să ofere și un nivel bun de siguranță. Din fericire, Hyundai Tucson a obținut cinci stele la testele de siguranță Euro NCAP, având calificative solide pentru toate categoriile în care a fost testat.

Cât de stabil este Hyundai Tucson?

Modelul testat de jurnaliștii de la km77 a fost un Tucson Plug-in Hybrid, care vine echipat cu un sistem de propulsie hibrid alcătuit dintr-un motor de 1,6 litri, pe benzină, și un motor electric. Acest pachet conferă mașinii o putere totală de 265 CP, dar are și un dezavantaj: masa destul de mare. Un astfel de Tucson hibrid ajunge să cântărească circa 1900 kg la gol, ceea ce îl face cu aproximativ 400 kg mai greu decât un model standard.

Prima probă a fost cea de slalom. Mașina a părut stabilă, cu toate că ruliul era destul de pronunțat. Cel mai bun timp scos a fost de 24 de secunde. Problema notabilă a fost că mașină avea momente în care răspundea destul de târziu la frânare, dând impresia că nu se va opri la timp. Acest timp îl aduce umăr la umăr cu mașini precum BMW i4 sau Lexus NX 350h.

Testul elanului

Aceasta este o manevră destul de simplă. Se simulează evitarea unui obstacol de pe sensul de mers, apoi revenirea pe banda inițială. Conform Jurnaliștilor de la km77, mașina s-a comportat bine, nu a fost imprevizibilă. La o inițiere de 78 km/h, mașina a rămas destul de stabilă, chiar dacă a lovit două conuri, nu a scăpat de sub control.

Cea mai bună trecere a fost cea la 74 km/h, acolo unde mașina a stat foarte bine pe trasă, într-o manieră foarte controlată. Încercările la 80 km/h s-au soldat prin eșec, mașina a subvirat și nu a putut schimba direcția într-o manieră sigură.

Pentru un astfel de SUV, sunt rezultate bune, mai ales dacă luăm în considerare și faptul că mașina este un hibrid care este cu câteva sute de kilograme mai greu decât un model standard.

VIDEO


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: km77


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide