Cât costă noul Hyundai Kona în România? Aspect futurist, interior spațios și tehnologii avansate

Publicat: 14 07. 2023, 14:03

Noul Hyundai Kona a fost prezentat oficial la începutul acestei primăveri, în luna martie, spre deliciul fanilor constructorului sud-coreean. Cu dimensiuni ceva mai mari și echipat cu o serie întreagă de tehnologii avansate pentru un stil de viață activ, Kona promite să fie un partener perfect pentru orice tip de șofer.

Față de generația anterioară, modelul a crescut ușor la capitolul dimensiuni și a fost dotat cu un pachet generos de sisteme avansate de asistență pentru șofer. Lungimea sa este acum de 4.355 mm (175 mm în plus față de generația anterioară din 2017), lățimea este de 1.825 mm (plus 25 mm), înălțimea este de 1.575 mm (plus 20 mm), iar ampatamentul de 2.660 mm este la noua generație cu 60 mm mai lung.

Punctele forte ale noului Hyundai Kona

Conceput pentru a se adapta diferitelor stiluri de viață, noul Kona oferă mai mult spațiu pentru pasageri și pentru depozitare. Comparativ cu generația anterioară, noul Kona oferă un interior mai spațios, datorită ampatamentului mai mare cu 60 mm (spațiul pentru picioare extins cu 77 mm, respectiv cu 11 mm pentru cap). În spate, spațiul pentru umeri este de 1.402 mm (cel mai mare din clasa sa). Noul Kona se remarcă, de asemenea, și prin portbagajul care oferă o capacitate de 407 litri.

Noul Kona dispune de tehnologii avansate pentru un stil de viață activ, începând de la funcții de conectivitate și până la caracteristici de confort care permit utilizarea intuitivă. Informațiile disponibile pe smartphone pot fi afișate prin intermediul aplicațiilor Apple CarPlay și Android Auto. Producătorul sud-coreean pune la dispoziția clienților noului Kona tehnologii și echipamente de siguranță care asigură o experiență la bord sigură, conectată și confortabilă.

Cât costă noul Hyundai Kona în România

Potrivit Tiriac Auto, prețurile noului Hyundai Kona pornesc pentru moment de la 24.201 euro, cu toate taxele incluse. În acest caz, vorbim despre versiunea pe benzină, echipată cu o unitate 1.0 GDI, capabilă să livreze 120 de cai putere și un cuplu maxim de 172 Nm. Transmisia este asigurată prin intermediul unei cutii manuale cu șase rapoarte. Accelerația de la 0 la 100 km/h este posibil de realizat în 11.8 secunde, în timp ce viteza maximă ajunge până la 180 km/h. În cazul unei transmisii automate cu șapte rapoarte, prețul ajunge până la 25.986 de euro.

În pachetul de start sunt incluse, așa cum spuneam, o serie întreagă de dotări importante: comenzi audio pe volan, volan încălzit, Smart Key, lumină ambientală, geamuri spate fumurii, geamuri față electrice, Drive Mode Select, cameră video spate, porturi USB, Bluetooth, pilot automat, scaune față încălzite, senzori de ploaie, lumini de zi și lumini spate cu LED, etc.

Pentru 29.855 de euro, Tiriac Auto oferă versiunea 1.6 GDI Hybrid a noului Kona, versiune care promite o putere totală de 141 de cai. În acest caz, viteza maximă este de 165 km/h, în timp ce accelerația de la 0 la 100 km/h poate fi realizată în 11.2 secunde.

Pachetul Luxury vine la pachet cu câteva dotări de top, printre care o trapă cu deschidere electrică, tapițerie scaune parțială piele – stofă, scaune față cu reglare electrică și încărcare telefon wireless.