O căruță a fost surprinsă circulând haotic printre mașini pe un drum național, fără ca în aceasta să fie controlată de cineva. Căruța a fost filmată de șoferul unei mașini care a evitat la limită un accident grav. Proprietarul căruței este acum căutat de polițiști, riscând o amendă pe care nu o va putea plăti niciodată.
Circulația căruțelor pe drumurile naționale este interzisă, dar asta nu-i împiedică pe oamenii de la sate să ignore această regulă. De multe ori aceștia nici nu au rute alternative, astfel că și în secolul XXI, o căruță e ceva obișnuit pe șoselele din România. Mai nou, însă, se pare că acestea au căpătat capabilități de conducere autonomă, fiind filmate mergând haotic printre mașini, fără căruțaș la bord.
Într-un incident filmat de un șofer în weekend în județul Sibiu, pe DN14, se observă cum o căruță apare brusc în imagini, accidentul fiind evitat la limită printr-o manevră inspirată a celui de la volan. Calul era speriat și trăgea căruța pe o traiectorie haotică, printre mașini, fără nicio lumină de avertizare așa cum prevede legea.
În imagini se vede cum animalul a apărut pur şi simplu în faţa maşinii. Bărbatul care a încărcat imaginile pe YouTube a menționat că incidentul a avut loc la intrarea în Șeica Mare, pe sensul dinspre Mediaș. În ultimul moment s-a mutat pe celălalt sens, în faţa altui autoturism. Din fericire, accidentul a fost evitat. „Cred că era o Tesla, pentru că în căruță nu era nimeni”, glumește autorul postării.
Poliţiştii îl caută acum pe proprietarul calului. Dacă va fi găsit, acesta riscă o amendă de cel puțin 1.000 de lei pe care, cel mai probabil, acesta nu o va putea plăti.
Calul prezintă în continuare o magie aparte pentru locuitorii din mediul rural. O altă filmare recentă care a făcut carieră pe rețelele de socializare arată un căruțaș care doarme adânc în timpul mersului. Nimic neobișnuit pentru un sistem rafinat de conducere autonomă. Numeroși șoferi au încercat același lucru cu Tesla, cu grade variate de reușită.
sursa: Digi24.ro