Tot mai mulți șoferi din România aleg să-și monteze pe mașinile personale cârlig de remorcare, chiar dacă au sau nu au remorcă ori rulotă. Pentru unii dintre aceștia reprezintă, dacă vrei, o soluție de protejare a mașinii împotriva unui eventual impact din spate. Acest accesoriu auto creează, însă, multă confuzie în rândul conducătorilor auto, mulți neștiind dacă acesta trebuie omologat la RAR și trecut în Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV).
Conform Codului Rutier intrat în vigoare în acest an, orice modificare adusă mașinii trebuie omologată la RAR. Așa stau lucrurile în cazul schimbării culorii caroseriei ori schimbării motorului. În ceea ce privește cârligul de remorcare, legislația rutieră română nu prevede omologarea lor.
Acestea sunt deja omologate de către producătorii de automobile. Astfel, tu nu trebuie decât să achiziționezi un produs original, dintr-o sursă avizată. Asta, deoarece elementele componente ale dispozitivelor de cuplare mecanică sunt deja omologate RAR și sunt compatibile. De aceea, cârligul nu trebuie trecut în cartea mașinii.
Obligatoriu este, însă, ca marca de omologare să fie aplicată într-un loc cât mai vizibil. Această prevedere este conformă cu Directiva nr. 94/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994. Aceasta se referă la dispozitivele de cuplare mecanică ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora, precum și fixarea lor pe aceste vehicule.
Trebuie, însă, să știi că amenzile pentru nerespectarea omologării cârligului de remorcare sunt foarte mari. De aceea, îți recomandăm să eviţi produsele second-hand, care pot prezenta un grad ridicat de uzură, dar și probleme ascunse.
Pentru montarea cârligului de remorcare pe mașina este nevoie de montaj profesionist într-un service autorizat. Astfel, vei beneficia de garanție.
Conform cerințelor RAR, dispozitivele de cuplare trebuie să fie montate în mod corespunzător, iar sistemele de închidere și de zăvorâre trebuie sa lucreze corect. Nu sunt admise crăpături sau deformări ale pieselor din componența sistemului de cuplare.
Manopera pentru operațiunea de montare a cârligului auto costă în medie între 150 și 750 de lei. Tarifele variază în funcție de tipul instalației electrice, de cârlig, precum și de complexitatea acestuia. Prețurile cârligelor de remorcare sunt cuprinse în medie între 300 și 2.500 de lei, în funcție de marca autovehiculului și de marca producătorul dispozitivului de remorcare.
În anumite țări din Europa este interzisă circulația cu un automobil prevăzut cu cârlig de remorcare dacă acesta nu este folosit. Legislația din alte țări prevede ca acesta să nu obtureze plăcuța cu numărul de înmatriculare.
Legislația rutieră din țara noastră nu menționează în mod clar că este ilegal să circuli cu un cârlig de remorcare fără să tractezi o remorcă sau o rulotă. În schimb, prevede anumite reguli de care trebuie să ții cont.
Astfel, un autovehicul poate tracta pe un drum public din România o singură remorcă. De asemenea, motocicletele fără ataş şi bicicletele pot tracta o remorcă uşoară având o singură axă. Toate prevederilor legale referitoare la tractarea unei remorci LE REGĂSEȘTI AICI.