Care sunt cele mai fiabile SUV-uri pe care le poți cumpăra? Modele care merg fără probleme peste 300.000 de kilometri
Dată fiind situația actuală a industriei auto, proprietarii de autoturisme caută modele care să fie fiabile și rezistente, pentru a nu fi nevoiți să le schimbe prea des.
Prețurile mari și disponibilitatea redusă a stocurilor de mașini noi induc o cerere de mașini fiabile. Nimeni nu vrea să rămână fără mașina din cauza problemelor tehnice, iar criza cu care ne confruntăm nu permite schimbarea mașinilor la fel de ușor.
iSeeCars a lansat un nou studiu care examinează ce modele au cel mai mare kilometraj. Compania a analizat peste două milioane de vehicule second hand vândute în perioada ianuarie-octombrie a acestui an, care au fost vândute în cel puțin 10 din ultimii 20 de ani și au fost încă în producție pentru anul 2020. Apoi le-au clasat pe baza kilometrajului mare, scrie Carscoops.
Acest studiu a fost realizat pentru piața americană, dar există și modele pe care le găsim de vânzare și în Europa.
Studiul a stabilit că 1% dintre SUV-urile Toyota Sequoia au cel puțin 477.185 km, ceea ce sugerează că au fost construite pentru a rezista. Modelul a fost urmat de Toyota Land Cruiser cu 450.996 km. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Chevrolet Suburban cu 427,654 km.
SUV-urile au dominat clasamentele
Modele precum Hyundai Santa Fe sau Honda CR-V se află pe lista celor mai fiabile mașini cu 332.165 km, respectiv 347.505 km. Există și mașini obișnuite care s-au regăsit pe această listă a fiabilității, modele precum Toyota Camry Hybrid 371.029 km. Aceasta a fost urmată de Honda Accord, Camry non-hibrid și vechea generație de Lexus GS 350.
Dacă tot am deschis discuția despre modele hibride, Toyota Prius ocupa prima treaptă a podiumului cu 403.303 km. Podiumul este completat de Toyota Highlander Hybrid și Toyota Camry Hybrid. De asemenea, trebuie să amintim modele hibrid precum SUV-ul Lexus 450h, Porsche Cayenne sau BMW Seria 7.
La capitolul mașini electrice avem două nume care au parcurs distanțe notabile. Acestea sunt Tesla Model S și Nissan Leaf cu 215,649 km, respectiv 157,846 km.