Care sunt cele mai fiabile SUV-uri? Cele mai bine cotate modele în 2024 – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 18 mart. 2024 Știri auto

Fiabilitatea joacă un rol important în procesul de cumpărare al unei mașini noi. Dată fiind popularitatea SUV-urilor printre clienți, în cele ce urmează ne vom concentra pe cele mai fiabile 10 SUV-uri în 2024.

Când vine vorba de achiziționarea unei mașini noi, fiabilitatea joacă un rol din ce în ce mai important. Dată fiind tendința de tehnologizare a mașinilor noi, dar și faptul că motoarele moderne au devenit tot mai complexe, clienții vor mașini pe care se bot baza. În plus, o bună parte dintre mașinile noi vândute este reprezentată de SUV-uri, care au câștigat foarte multă popularitate.

Car Help Corner a alcătuit o listă a celor mai fiabile 10 SUV-uri pe care clienții le pot cumpăra în 2024. Aceasta a fost alcătuită cu date pentru piața din America de Nord, dar aproape toate modelele de pe listă pot fi cumpărate și în Europa.

Subaru Forester

Subaru este un producător celebru pentru prezența sa în competițiile de raliu, motoarele boxer și pentru tracțiunea integrală de pe mașinile sale. Forester este SUV-ul de segment C al producătorului japonez, cu o bază mare de fani. Potrivit Consumer Reports, 78% dintre clienții de Forester ar repeta achiziția unui astfel de model. SUV-ul japonez îmbină o ținută de drum confortabilă cu capacități bune în off-road și o fiabilitate bună. De asemenea, se numără printre cele mai sigure modele testate de IIHS.

Subaru Crosstrek

Lista continuă cu un alt model Subaru, mai mic decât Forester, anume crossoverul Crosstrek. Acest model seamănă mai mult cu hatchback înălțat, dar oferă capabilități bune în teren și are destui fani care se ocupă și de modificări pentru această platformă. În plus, Consumer Reports îl clasează drept cel mai fiabil model al anului 2024 și, în combinație cu scorul bun la testele de siguranță, Crosstrek a devenit un model popular printre clienți.

Mazda CX-30

Mazda știe să facă mașini atractive, iar acest lucru se reflectă și în designul lui CX-30. Folosind aceeași platformă cu Mazda 3, CX-30 are un design fluid și dă dovadă de fiabilitatea cu care ne-au obișnuit japonezii. Motoarele simple, pe benzină, dar și calitatea bună a asamblării, fac din acest model unul apreciat în piață. Dacă vreți un SUV compact stilat, cu un interior plăcut și o mecanică fiabilă, Mazda CX-30 este o opțiune bună

Honda ZR-V

Honda ZR-V (vândută în America de Nord drept HR-V) umple golul dintre HR-V european și Honda CR-V, care a crescut considerabil odată cu noua generație. Chiar dacă nu este cel mai frumos sau mai performant concurent din segment, ZR-V dispune de o motorizare hibridă fiabilă și economică, așa cum vedem și pe noua generație Civic, spre exemplu, dat fiind că cele două împart platforma tehnică.

Mazda CX-50

Construit pe aceeași platformă cu CX-30, SUV-ul CX-50 este o alternativă mai robustă și mai spațioasă pentru clienții Mazda. Mașina seamănă cu Mazda CX-5, model pe care îl cunoaștem foarte bine și care și-a demonstrat fiabilitatea în timp. În America de Nord, CX-50 poate fi echipat cu motoare aspirate sau turbo, pe benzină, care sunt cuplate la tradiționala transmisie automată cu 6 trepte.

Toyota Corolla Cross

Toyota Corolla Cross acoperă golul dintre C-HR și RAV4, fiind un model de clasă compactă. În funcție de nivelul de echipare, Corolla Cross poate fi cumpărată cu sau fără tracțiune integrală, iar sistemele hibride de propulsie dau dovadă de o eficiență foarte bună, mai ales în mediul urban. Chiar dacă nu are cel mai modern design sau cele mai noi tehnologii, Corolla Cross se impune prin fiabilitate.

Lexus NX

La fel ca Toyota, Lexus este un producător recunoscut pentru fiabilitate și calitate. Cu toate acestea, Lexus se adresează clienților premium, care caută un model cu un design avangardist și materiale de calitate superioară la interior. NX se situează în spectrul SUV-urilor mai mici de la Lexus și poate fi cumpărat atât ca full-hybrid, cât și ca plug-in hybrid.

Toyota RAV4

Chiar dacă a pierdut coroana pentru cel mai vândut autoturism vândut la nivel global, Toyota RAV4 rămâne unul dintre cele mai îndrăgite SUV-uri compacte de pe piață. Modelul japonez oferă fiabilitate, siguranță și spațiu suficient pentru o familie și nevoile acesteia.

Honda CR-V

Nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm de Honda CR-V. Un concurent pentru RAV4, Honda CR-V rămâne o alegere chibzuită pentru clienții ce vor un SUV spațios, sigur și fiabil. Noua generație este mai mare ca oricând și, mulțumită motorizărilor hibride, poate fi capabilă de consumuri mici de carburant. În Europa primim doar motorizări hibride pentru CR-V. Indiferent că alegeți versiunea full-hybrid sau plug-in hybrid, sistemul va folosi același motor pe benzină, de 2,0 litri. De reținut este că doar versiunea full-hybrid poate fi echipată cu tracțiune integrală.

VIDEO

https://www.youtube.com/watch?v=vMWINH36pKQ


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide