Care este regula fermoarului? Titi Aur: Regula este neștiută, nepredată la școala de șoferi | VIDEO

Autor: Radu Țuțulan 02 aug. 2024 Știri auto
Care este regula fermoarului? Titi Aur: Regula este neștiută, nepredată la școala de șoferi | VIDEO

Pentru a conduce corect și a economisi timp, nu e suficient să aplici doar regulile învățate la școala de șoferi. Titi Aur descrie care este regula fermoarului și cum poate fi aceasta aplicată de șoferi.

Traficul este tot mai aglomerat și, uneori, pare că șoferii sunt tot mai aprigi și nu vor cu niciun chip să permită altora să tracă.

Însă, o regulă de bun simț care ar putea fi aplicată este cea a fermoarului.

Titi Aur a explicat, într-un clip postat pe contul său de YouTube, ce este și cum se aplică regula fermoarului.

Ești obligat să acorzi prioritate celor care dau semnal stânga?

Conform legii, nu e suficient să dai semnal stânga sau dreapta pentru a avea prioritate de trecere. Din contră, ești obligat să acorzi prioritate de trecere celor aflați deja pe banda pe care vrei să intri.

Ceea ce înseamnă că, teoretic, dacă o bandă se blochează, toți șoferii aflați pe aceasta vor rămâne blocați ore în șir. Mai ales dacă e o zi aglomerată și traficul este intens.

În practică, șoferii aflați pe banda blocată forțează intrarea pe banda liberă, obligând practic pe cel cu prioritate să frâneze. Asta duce însă și la blocarea celei de-a doua benzi.

Pentru că șoferii, în loc să intre alternativ, încearcă să intre mai mulți de-o dată. Astfel, cei care merg pe banda cu prioritate sunt obligați să oprească pentru a evita un accident. Apoi, la rândul lor, forțează trecerea pentru a nu rămâne din nou blocați.

În acest fel se formează majoritatea ambuteiajelor. Care, însă, ar putea fi evitate în mare măsură dacă s-ar aplica regula fermoarului.

Care este regula fermoarului

Regula fermoarului presupune acordarea de prioritate alternativă, când una din benzi este blocată.

Regula fermoarului în România este o regulă neștiută, necunoscută, nepredată la școala de șoferi, ci doar la cursurile de conducere defensivă. În alte țări, Germania, Suedia, Elveția, Belgia, face parte deja din regulile de circulație. În astfel de situații, se anulează acea prioritate legală și trec mașinile una din stânga, una din dreapta”, explică Titi Aur regula fermoarului.

De exemplu, dacă banda 1 e blocată și se poate circula doar pe banda 2, teoretic, doar șoferii de pe banda 2 au prioritate.

În acest caz, dacă se aplică regula fermoarului, fiecare șofer de pe banda 2 care ajunge în punctul unde s-a format blocajul, va permite câte unui șofer de pe banda 1 să intre în fața sa.

Astfel, ambele coloane de mașini se vor deplasa concomitent.

Asta înseamnă că avem o cursivitate și avem o predictibilitate. Înseamnă că știu când îmi vine rândul. A trecut unul de pe banda cealaltă, acum îmi vine mie rândul, de pe banda mea, iar următorul va fi iar de pe banda cealaltă. Până la urmă este o regulă de bun simț”, a mai explicat multiplul campion de raliuri și expert în conducere defensivă.

Regula fermoarului se aplică prin lege în țări precum Anglia, Franța sau Suedia. Aceasta este concepută să reducă ambuteiajele și să evite blocarea drumurilor.

Se poate aplica și în intersecții, unde șoferii aflați pe un drum prioritar pot permite trecerea alternativă a celor de pe drumul secundar.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide