Care a fost prima mașina românească produsă în serie – VIDEO

Publicat: 05 12. 2023, 15:57
Actualizat: 05 12. 2023, 16:00

Industria auto s-a dezvoltat substanțial în ultimele două decenii, dat fiind prezența unor companii precum Renault și Ford, care au contribuit la starea industriei de profil, așa cum o știm astăzi. Cunoaștem bine modelele Dacia și Ford produse în prezent în România, dar care a fost primul automobil produs în serie pe teritoriul țării noastre?

Cu ocazia Zilei Naționale a României, emisiunea Podcast cu Prioritate a avut un episod special, care s-a concentrat pe istoria automobilului românesc. Astfel, cei doi invitați, Dan Scarlat și Alin Ionescu (Mașinistul), au depănat povești alături de gazda emisiunii, Luci Popa.

Prima mașină romanească produsă în serie a fost IMS-ul, marca ce avea să devină ulterior ARO. „Nu este o mașină disponibilă publicului larg. Astea au fost niște mașini produse pentru autorități, pentru stat, pentru armată”, după cum explică Alin Ionescu.

Numele de ARO a rezultat în urma cerințelor comerciale, deoarece era nevoie de un nume ușor de recunoscut pentru export, astfel că s-a optat pentru ARO, prescurtarea de la Automobil Românesc. „ARO, ca marcă, a apărut în 1969, când ai noștri, pentru că exportau destul de bine IMS-uri și-au dat seama că au nevoie de un nume mai comercial (…) Și s-au gândit la Automobil Românesc, ARO”, a adăugat Alin Ionescu.

De aici, ARO a devenit unul dintre cele mai importante nume ale industriei auto românești, producând modele precum Seria 24 sau ARO 10, un SUV de mici dimensiuni care, în Marea Britanie, a fost comercializat sub denumirea de Dacia Duster.

VIDEO

Vezi aici emisiunea integrală