Calendarul Pirelli 2020 a fost prezentat oficial. Calendarul pentru anul viitor poartă denumirea “Looking for Juliet”. Evenimentul de prezentare a avut loc în cea mai potrivită locație: Verona, Italia.
Calendarul Pirelli 2020 “În căutarea Julietei” a fost dezvăluit la Teatrul Filarmonic din Verona. Fotografiile care apar în calendar sunt inspirate de drama lui William Shakespeare. Fotografiile pentru cea de-a 47-a ediție a calendarului au fost realizate de un artist pasionat de operă, Paolo Roversi. Acesta pornește de la ideea că, în orice femeie, există o Julieta, pe care a încercat să o redea în imaginile sale.
Printre frumoasele care apar în paginile calendarului de anul viitor se numără Kirsten Stewart, Emma Watson, Claire Foy, Mia Goth, Chris Lee, Indya Moore, Rosalia, fiica fotografului, Stella Roversi, și Yara Shahidi. Acestea apar în două faze distincte: nemachiate, naturale, așa cum au sosit în studioul foto, apoi costumate în haine inspirate de epoca redată în piesa “Romeo și Julieta”.
“Am căutat un suflet pur, pe cineva plin de inocență, care să integreze forță, frumusețe, blândețe și curaj. Am găsit toate acestea în privirile, în gesturile și în cuvintele Emmei, ale Indyei și ale Miei, în zâmbetele și lacrimile lui Kirsten și Clair, în vocile și cântecele lui Chris și ale Rosaliei. Iar în Stella, am găsit inocența. Pentru că există o Julieta în fiecare femeie, iar eu nu mă voi opri niciodată din a încerca să o găsesc”, a explicat fotograful.
Ședința foto a avut loc în luna mai a acestui an, la Verona, orașul care a găzduit povestea tragică a celor doi tineri îndrăgostiți, dar și la Paris, acolo unde Paolo Roversi trăiește de câțiva ani.
Evenimentul a fost prezentat de actrița americană Whoopi Goldberg. Aceasta a recitat pasaje din piesa lui Shakespeare.