BYD spune că va lansa trei noi modele plug-in hybrid și alte trei mașini electrice în Europa în decursul anului viitor.
Potrivit Autocar, BYD va lansa trei noi hibride plug-in (PHEV) alături de alte trei modele electrice în Europa anul viitor. Producătorul chinez face eforturi pentru a construi o gamă de produse mai cuprinzătoare pentru a-și crește cota de piață pe piețele din Europa.
Compania chineză este al doilea cel mai bine vândut producător de mașini electrice din lume, fiind depășită doar cu puțin de Tesla în al doilea trimestru al acestui an și își crește rapid cota de piață în Europa după ce a pătruns pe aceasta în 2022.
Gama sa europeană este, în mare parte, alcătuită din modele complet electrice, dar BYD a lansat recent o versiune hibridă plug-in a crossover-ului Seal U. În plus, compania este de părere că hibrizii cu încărcare la priză vor juca un rol important în creșterea vânzărilor.
Președintele BYD, Stella Li, este de părere că PHEV-urile precum Seal U DM-i capătă o importanță și mai mare, reprezentând o punte către electrificarea completă pentru potențialii cumpărători de mașini electrice, care încă nu vor să treacă la o mașină fără motor cu ardere internă.
„Mulți oameni doresc să încerce mașini electrice, dar în prezent au anxietate și ezită, dar această mașină le oferă soluția”, a spus Stella Li. Potrivit lui Li, acest lucru este deosebit de răspândit în China, unde popularitatea vehiculelor PHEV și a vehiculelor electrice cu range extender depășește în prezent vehiculele electrice pure.
Compania va începe să construiască mașini la noua sa fabrică din Ungaria până la sfârșitul anului 2025, iar o nouă unitate separată în Turcia va intra în funcțiune la scurt timp după, ceea ce ar face din BYD primul brand de mașini chinezesc care își va deschide propria fabrică europeană.