Cea de-a 20-a BMW Art Car a fost prezentată publicului pentru la Centrul Pompidou din Paris. Proiectat de artista contemporană Julie Mehretu, proiectul transformă maşina de curse BMW M Hybrid V8 într-o operă de artă performativă.
Pentru cea de-a 20-a ediție a Art Car, BMW a colaborat cu artista Julie Mehretu, din New York. Astfel, a luat naștere un BMW M Hybrid V8 special, mașină care va participa peste doar câteva săptămâni în cursa de 24 de ore de la Le Mans.
„Întregul proiect BMW Art Car este despre invenţie, despre imaginaţie, despre depăşirea limitelor a ceea ce poate fi posibil. Nu cred că această maşină este ceva pe care l-aţi expune. Mă gândesc la asta ca la ceva care va concura la Le Mans. Este o pictură performance art. Modelul meu BMW Art Car a fost creat în strânsă colaborare cu echipe de motorsport şi de inginerie”, declară Julie Mehretu. „BMW Art Car este finalizată doar odată ce cursa s-a încheiat.”
Pentru designul celei de-a 20-a BMW Art Car, ea a transformat pentru prima dată o imagine bidimensională într-o reprezentare tridimensională, cu care a reuşit să aducă dinamism în formă. Julie Mehretu a folosit vocabularul de culoare şi formă al picturii sale monumentale „Everywhen” ca punct de plecare pentru designul ei. Lucrarea este expusă în prezent la marea retrospectivă a artistului la Palazzo Grassi din Veneţia şi ulterior va deveni parte a colecţiei permanente a Muzeului de Artă Modernă (MoMA) din New York, căruia i-a fost dăruită.
Fuziunea imaginii cu maşina a fost realizată cu ajutorul 3D mapping, cu care motivul a fost transferat pe contururile prototipului. Folia elaborată permite ca BMW M Hybrid V8 să concureze în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Piloţii BMW Motorsport Sheldon van der Linde, Robin Frijns şi René Rast vor urca la volanul celei de-a 20-a BMW Art Car cu numărul de concurs 20, pe Circuit de la Sarthe la startul programat în data de 15 iunie 2024.