BMW în flăcări pe o stradă aglomerată. Momente de panică în București
Un BMW a luat foc în această dimineață pe o stradă extrem de aglomerată din București. În traficul bară la bară, mașina germană a ars ca o torță.
Șoseaua Fabrica de Glucoză din Sectorul 2 a fost închisă ore bune, după ce un BMW a luat foc. Pentru că strada se află în lucrări de modernizare și lărgire și se circulă pe un singur fir, pe sensul dinspre Șoseaua Petricani către Strada Barbu Văcărescu, pe carosabilul flancat de garduri, are loc o singură mașină, ceea ce a făcut imposibilă trecerea pe lângă vehiculul în flăcări.
Cei care se aflau în fața mașinii care ardea au fost evacuați către Strada Barbu Văcărescu. Cei din spate, au fost direcționați către Bulevardul Dimitrie Pompeiu. Spațiul extrem de redus a făcut foarte dificilă intervenția pompierilor. Nicio persoană nu a fost rănită.
Chiar și la 3 ore de la incident, mai multe echipaje de poliție aflate la intersecția cu Șoseaua Petricani interziceau accesul în Șoseaua Fabrica de Glucoză.