CES 2023 este în plină desfășurare, iar BMW a adus anul acesta conceptul i Vision Dee, o mașină care surprinde ideea BMW despre un posibil viitor digital.
Consumer Electronics Show (CES) 2023 este în plină desfășurare în Las Vegas, iar producătorii auto au adus diferite concepte și tehnologii pentru a fi prezentate în cadrul evenimentului. BMW a venit cu conceptul i Vision Dee. Așa cum compania îl numește, i Vision Dee este „partenerul perfect” și obiectivul său este să creeze o legătură şi mai puternică între oameni şi maşinile lor.
Dee înseamnă Digital Emotional Experience (Experienţă Emoţională Digitală). Compania spune că funcţiile digitale viitoare vor depăşi cu mult nivelul de control vocal şi sisteme de asistare ale condusului cu care suntem familiarizați în prezent.
Mașina are capacități inteligente, pe care BMW le denumește „aproape umane”, care sunt menite să însoțească șoferii nu numai prin situaţii reale de pe şosele, ci şi în mediul lor digital.
BMW Mixed Reality Slider, în combinaţie cu un head-up display avansat care se întinde pe toată lățimea parbrizului, este elementul digital principal şi controlul central de operare al BMW i Vision Dee. Acesta folosește senzori shy-tech de pe panoul de bord, șoferii pot decide singuri cât de mult conţinut digital doresc să vadă pe head-up display. Selecţia în cinci paşi variază de la analog, trecând prin informaţii legate de condus, apoi prin conţinutul sistemului de comunicaţii, la proiecţia în realitatea augmentată, până la intrarea în medii virtuale.
Versiunea de producţie a BMW Head-up Display care se extinde pe toată lăţimea parbrizului va fi utilizată la modelele Neue Klasse începând cu 2025.
Designul BMW i Vision Dee a fost redus în mod deliberat pentru a concentra atenţia asupra experienţei digitale. Exteriorul este definit de designul clasic al unui sedan în trei volume. Elementele de design tradiţionale, cum ar fi grila BMW, farurile circulare duble şi celebrul Hofmeister kink, sunt reimaginate, cu simboluri digitale care înlocuiesc elementele analogice.
Experienţa digitală începe deja în afara automobilului, cu un scenariu de bun venit personalizat care combină elemente grafice, efecte luminoase şi sonore.BMW i Vision Dee poate vorbi cu oamenii şi, în acelaşi timp, poate exprima vizual emoții precum bucuria, uimirea sau aprobarea. Tehnic, acest lucru este realizat folosind tehnologia E Ink. De asemenea, BMW i Vision Dee poate proiecta o imagine a avatarului conducătorului pe geamul lateral pentru a personaliza şi mai mult scenariul de bun venit.
La interior, digitalizarea completează utilizarea redusă a materialelor, comenzilor de operare şi afişajelor pentru a se asigura că nimic nu distrage atenţia de la experienţa digitală. Designul neconvenţional al volanului creează puncte de contact care prind viaţă atunci când sunt atinse şi pot fi acţionate prin mişcarea degetului mare. Aceste puncte de contact digitale controlează selecţia conţinutului proiectat pe parbriz.
BMW va oferi mai multe informaţii şi imagini despre conceptul Neue Klasse în viitor.
VIDEO
https://www.youtube.com/watch?v=r8wUIoyN_TA