Cu puţin timp înainte de sfârşitul anului, BMW Group a sărbătorit livrarea automobilului electrificat cu numărul un milion. Este v orba de un BMW iX.
Compania a inclus un bonus special la livrare: clientul nu a primit doar cheile noului său automobil, ci şi o staţie de încărcare BMW Wallbox, inclusiv instalarea.
„Livrarea automobilului nostru electrificat cu numărul un milion marchează un reper în transformarea noastră – iar în vizor îl avem deja pe următorul: ne propunem să depăşim pragul de două milioane în doar doi ani”, a spus Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG. „Datorită gamei noastre de produse în continuă creştere, ne stabilim obiective de vânzări ambiţioase, în special pentru automobilele complet electrice: în 2022, ne propunem să dublăm vânzările din acest an. Până în 2025, BMW Group va livra clienţilor aproximativ două milioane de automobile electrice. Ne aşteptăm ca până în 2030 cel puţin unul din două automobile BMW Group vândute să fie electrice”, a continuat Nota.
Este vorba de BMW iX şi BMW i4. Ambele modele sunt foarte bine primite de clienţii din întreaga lume – aşa cum se reflectă în noile comenzi din întreaga lume.
Pe parcursul anului viitor, BMW Group îşi va extinde gama de produse electrificate pentru a include versiuni complet electrice ale BMW Seria 7 şi BMW X1. BMW Seria 5 va fi adăugat portofoliului electric în 2023. Urmează succesorul MINI Countryman şi Rolls-Royce Spectre complet electric. Până în 2023, compania va avea deja cel puţin un model complet electric pe şosele în aproximativ 90% din segmentele sale actuale de piaţă. În următorii 10 ani, BMW Group intenţionează să lanseze pe şosele un total de aproximativ 10 milioane de automobile complet electrice.
Gama de produse MINI va fi deja exclusiv electrică până la începutul anilor 2030, iar Rolls-Royce va fi o marcă complet electrică începând cu 2030. Toate modelele noi viitoare de la BMW Motorrad în domeniul mobilităţii urbane vor fi, de asemenea, complet electrice.