BMW a anulat un contract de 2 miliarde de dolari cu o companie producătoare de baterii pentru mașini electrice
BMW a anunțat că renunță la contractul de 2 miliarde de dolari pe care îl avea cu Northvolt. Compania suedeză urma să livreze baterii către producătorul german.
Producătorul german a anunțat că a anulat contractul de 2 miliarde de dolari pe care îl avea cu compania suedeză Northvolt. Potrivit Reuters, compania suedeză nu a putut livra la timp pe un contract de furnizare pe termen lung pentru baterii dedicate mașinilor electrice semnat în 2020.
„Northvolt și BMW Group au decis împreună să concentreze activitățile Northvolt pe obiectivul de a dezvolta celule de baterie de nouă generație”, declara BMW. „Grupul BMW continuă să aibă un interes puternic în stabilirea unui producător de înaltă performanță de celule de baterii circulare și durabile în Europa”, se arată în comunicatul oferit de producătorul german.
BMW renunță la contractul cu Northvolt
Northvolt este unul dintre jucătorii importanți din industria producătoare de baterii pentru mașinile electrice. Anul trecut, compania spunea că a dezvoltat o nouă tehnologie revoluționară pentru bateriile mașinilor electrice. Noua baterie conține celule din sodiu-ion în loc de litiu-ion, ceea ce va duce la reducerea costurilor de producție și la micșorarea dependenței de metale rare.
De asemenea, compania declara că noua tehnologie pentru bateriile mașinilor electrice va fi mai ieftin de produs, comparativ cu un acumulator litiu-ion.
În plus, Northvolt spunea că noile celule sunt mai sigure și mai rentabile decât bateriile pe bază de nichel, mangan și cobalt sau acumulatorii pe bază de fosfat de fier. Noua baterie nu va avea în componența sa metale rare, pe lângă faptul că nu utilizează litiu. În schimb, folosește alte materiale, care pot fi găsite în cantități foarte mari.