În cursa pentru a reduce dependenţa de combustibilii fosili,
cercetătorii vin cu idei care sună din ce în ce mai trăsnite.
După combustibilul din
excremente umane, scoţienii vin acum cu o propunerea mai puţin
dezgustătoare. Este vorba tot de rămăşiţe în urma unui proces de
fermentare, dar aici vorbim despre whisky, iar cei care au
descoperit aşa ceva sunt un grup de cercetători de la Edinburgh
Napier University.
Conform
acestora, din resturile de cereale care rămân în urma distilării
băuturii tradiţionale scoţiene se poate extrage printr-o refierbe
sub condiţii speciale un nou biocombustibil. Vestea bună este
că nu trebuie
modificate sistemele de alimentare şi ardere ale
motorului, testele relevând că poate suplini cu succes
benzina.
Acum problema
este în felul următor,
această reţetă se poate aplica doar Scoţiei, cunoscută pentru
producţia importantă de whisky şi chiar ei ar trebui să producă mai
mult ca să „hidrateze” şi maşinile, deci mai mult whisky de
băut. În al doilea rând, nu
este o idee chiar aşa de revoluţionară pentru că au mai făcut şi
alţii biocombustibil din cereale, iar în ultimul rând dacă fiecare
maşină ar merge cu aşa ceva, cel mai probabil în aer ar pluti o
puternică mireasmă de whisky, care va da peste cap traficul.