Un tânăr de 21 de ani din judeţul Arad a fost arestat de poliţişti, fiind suspectat că fura plăcuţele de înmatriculare ale altor maşini şi le monta pe maşina sa. Cu acestea se prezenta la benzinărie, unde alimenta şi pleca fără să plătească, fiind convins că nimeni nu va afla cine este adevăratul făptaş.
Tânărul cu domiciliul în localitatea Pecica este bănuit că, în perioada 23 august – 1 septembrie, a furat mai multe plăcuţe de înmatriculare de pe maşini parcate, transmite Mediafax. Ulterior, ar fi montat numerele de înmatriculare pe un alt autoturism, a mers în mai multe benzinării din Pecica şi şi-a alimentat maşina fără să plătească contravaloarea combustibilului.
Bombe pe roţi! Jumătate dintre maşinile controlate de RAR sunt un pericol pentru circulaţie!
A depăşit pe linie continuă şi a primit imediat o lecţie dură. La asta nu se aştepta! – VIDEO
Ce marcă de maşină a stabilit ultimul record de viteză?
Aparent surprinzător, furturile din benzinării nu sunt deloc cazuri rare, dar aproape de fiecare dată hoţii sunt identificaţi pe baza imaginilor şi puşi să plătească. Faptul că există încă oameni care nu îşi imaginează cum funcţionează un sistem de supraveghere video ne lasă perplecşi după un deceniu de secol XXI. Şi mai surprinzător este cum cineva îşi imaginează că poate fura de la mai multe benzinării dintr-o localitate în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, fără să fie recunoscut.
În acest caz, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt, furt calificat şi conducerea unui autovehicul cu numere false de înmatriculare. Acesta urmează să fie prezentat magistraţilor de la Judecătoria Arad cu propunere de arestare preventivă.