E chinezească, e indiană, nu mai e Lamborghini etc. Aşa auzi despre maşini atunci când sunt preluate de alte companii, fie de altă naţionalitate, fie de altă orientare de producţie. Poate că-n cazul Lamborghini, a fost bine că au preluat nemţii marca, însă neîncrederea apare atunci când asiaticii cumpără tot ceea ce prind. Mai noi şi pachete de acţiuni la Mercedes pe care dau câteva miliarde de euro cum dăm noi 1 leu pe covrig. Dacă Volvo, deşi arată bine, suferă încă după preluarea de către Geely, Range Rover şi Jaguar parcă sunt singurele brand-uri premium care parcă nici nu au fost luate de indieni. Nu numai că arată bine şi că şi-au păstrat nivelul general – ba chiar parcă a crescut cel al calităţii – , dar maşinile făcute de englezi sub conducere indiană nu transmit nimic dintr-un Tata Nano – ceva semihorror care e făcut chiar de stăpânii Jaguar şi Range. Sigur, Tata e un business, cum spuneam mai devreme, de covrigi pentru nevoiaşii care-i udă grădina lui Ratan Tata, proprietarul consorţiului.
Land Rover şi Jaguar au un punct comercial în care se intersectează şi ăsta e SVO – Special Vehicle Operation – o divizie de elită pentru modele ultra. Adică maşinile de linie, dar la un cu totul alt nivel.
La Salonul Auto Internaţional de la Geneva, Land Rover o să prezinte un Range Rover SV Coupe, un SUV cu două locuri care e autointitulat cel mai luxos din lume la ora asta. Acum, din imaginea asta, singura, nu prea vedem – dincolo de aprecierile subiective – de ce ar ficu 70.000 de clase peste concurenţa premium tradiţională – Audi, Mercedes, BMW. Unde mai punem că la pretenţiile brand-ului englezesc, concurenţi ar trebui să fie Lamborghini Urus şi Bentley Bentayga. Ok, că arată excepţional, da, suntem de acord. Lemn, crom, piele, cusături multe. Dar în martie vom afla absolut toate nebuniile pe care le vor avea cele 999 de bucăţi din ediţia limitată SVO. Preţul pentru cel mai scump Range Rover şi totodată model Land Rover va pleca de la 200.000 delre sterline, adică aproape 230.000 de euro. Ne luăm vreo 3 Q7 sau 2 X6 M de banii ăştia.
Autor Alexandru Banu