Autostrada Transilvania este blestemată. CNAIR a reziliat contractul pe lotul Chețani – Câmpia Turzii, abandonat de constructor
Autostrada Transilvania pare că este blestemată. CNAIR a anunțat că a reziliat contractul pe lotul Chețani – Câmpia Turzii, după ce constructorul a abandonat practic proiectul.
Lotul Chețani Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania ar fi trebuit să fie floare la ureche pentru constructori – 15 kilometri de șosea de mare viteză realizați într-o zonă de câmpie, fără dificultăți tehnice. Lucrările ar fi trebuit finalizate în mai puțin de 12 luni. În loc de asta, lotul câștigat de societatea Straco a ajuns să fie abandonat după 15 ani de la licitație. Stadiul lucrărilor în acest moment: sub 40%.
În aceste condiții, CNAIR a decis rezilierea contractului, o măsură cerută încă de anul trecut de specialiști. Decizia a fost luată cu greu, după ce în ultimul an lucrările au avansat cu mai puțin de 1%. Tronsonul de 15,7 km din A3 trebuia construit de o asociere de firme românești, compusă din Straco Group, Specialist Consulting și Total Road. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în vara anului 2016, și termenul inițial de finalizare era finalul anului 2017.
«Cu lucrări începute în anul 2016, dar ajunse în 2021 abia la stadiul de sub 40%, nu putem face performanță în dezvoltarea infrastructurii și a României, în general. Constructorul acestui lot, ajuns în insolvență și cu subcontractori neplătiți, a beneficiat de toată bunăvoința autorităților române, dar a sosit momentul în care trebuie să spunem „Destul!”», a scris ministrul transporturilor Cătălin Drulă pe Facebook.
CNAIR a reziliat contractul pe lotul Chețani – Câmpia Turzii. Povestea unei noi țepe luate de statul român
Povestea lotului Chețani – Câmpia Turzii a devenit un caz clasic de tragere pe sfoară a statului și un nou capitol în saga blestematei Autostrăzi Transilvania. Societatea românească Straco a câștigat licitația ofertând 45% din valoarea estimată a lucrărilor.
„Istoria acestei licitații, derulate în 2015, este și o lecție despre acceptarea unor oferte subevaluate de companiile participante. Valoarea licitată de compania câștigătoare a fost de 280 milioane lei, pe când estimarea inițială pentru acest lot de 15,7km era de 620 de milioane lei. Termenele erau de 4 luni proiectare și 12 luni execuție pentru un segment de autostradă în relief foarte ușor. În acest moment, pe șantier nu se lucrează deloc, iar lucrările deja executate încep să se degradeze. În ultimele cinci luni, lucrările au avansat cu doar 1%”, a mai punctat ministrul Transporturilor.
„Vă reamintim că pe acest lot foarte ușor, la câmpie, societatea românească Straco, aflată în insolvență, cunoscută în piață pentru practici neortodoxe (numite și țepe), a câștigat licitația ofertând 45% din valoarea estimată apoi a intrat în insolvență în același an. A lăsat o gaură în autostradă și datorii către sub-contractorii de bună credință. Șoferii au rămas pe drumurile naționale prin localități, alături de pietoni și bicicliști”, scrie și Asociația Pro Infrastructură pe Facebook.
Ministrul transporturilor a cerut CNAIR să implementeze un calendar accelerat pentru o nouă licitație, astfel încât să fie desemnat cât mai curând un nou constructor. Un nou constructor va reîncepe probabil lucrările abia în 2022.