Modelele alocate pentru anul viitor au fost deja vândute în ciuda faptului că preţul a fost mai mare cu 3500 de dolari, 113.700 pentru varianta manuală şi 122.700 pentru cea automată. Purtătorul de cuvânt al Audi America, Christian Bokich a declarat că producătorul german asamblează zilnic 25 de R8-uri, în total aproape 6000 pe an. "Clienţii sunt mai puţini interesati de anul de fabricaţie, atâta timp cât până la urmă li se livrează maşina", a mai adăugat oficialul american.
Pentru anul următor Audi a anunţat o nouă serie de scumpiri, venite ca urmare a creşterii cererii, dar şi a preţurilor materiilor prime şi a diferenţelor de schimb valutar. Cu toate acestea, oficialii germani nu se aşteaptă la o scădere a vânzărilor, fiind încrezători că au o gamă destul de puternică pentru a susţine chiar o creştere a numărului modelelor comercializate.