Vânzările mărcii au crescut cu 4,1 procente la un total de 1.003.469 de automobile, veniturile au ajuns la 43,196 miliarde de euro iar profitul a atins 2,207 miliarde de euro, ultimul cu o creştere de 30,4%. Iar toate acestea au fost realizate în condiţiile în care criza auto a început să-şi facă simţită prezenţa chiar din a doua jumătate a anului trecut.
Iar acest lucru s-a văzut cel mai bine în 2009, când în primele 2 luni Audi a înregistrat o scădere a vânzărilor de 20,3 procente. Chiar şi aşa, scăderea este semnificativ mai mică decât aceea regăsită la alţi constructori de automobile. Graţie profitabilităţii din ultimul an, Audi va recompensa fiecare din cei 43.000 de angajaţi de la fabricile din Ingolstadt şi Neckarsulm cu un bonus mediu de 5300 de euro.