Audi a lansat R8 GT Spyder

Autor: Andrei Nan 03 iun. 2011 Știri auto

R8 GT Spyder este o lansare logică pe care o aşteptam încă de
la aflarea veştii epuizării stocului de 333 de unităţi de R8 GT
lansat anul trecut. La fel ca şi în cazul modelului acoperit,
Spyder-ul hardcore al seriei R8 este mai puternic şi mai uşor.

Mai precis, puterea motorului V10 de origine Lamborghini a fost
crescută la 560 CP iar cuplul are acum 540 Nm. R8 GT Spyder este
capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde şi poate
atinge o viteză maximă de top de 317 km/h. Puterea este transmisă
la roţi prin intermediul unei transmisii R tronic cu şase
trepte.
Puterea nu este totul pentru versiunile GT. Audi a tăiat 85 de kg
din greutatea unui Spyder V10, masa proprie a celui mai rapid
roadster al mărcii fiind acum de 1.640 kg. Astfel, fiecare cal
putere trebuie să mişte doar 2.93 kilograme.

Scăderea în greutate se datorează modificărilor aduse la
caroserie. Anumite componente ale acesteia sunt acum din fibra de
carbon, la fel şi spolierul faţă modificat, eleronul spate fix şi
noul spoiler spate. Schimbările stilistice care anunţă Spyder-ul ca
făcând parte din familia GT sunt vizibile din apropiere. Există
elemente de caroserie vopsite in gri titan, inscripţii GT roşii,
evacuările finale rotunde, un difuzor spate mai mare şi LED-uri
pentru stopuri, vizibile prin geam clar.

Interiorul all-black este şi el plin de detalii GT şi atrag
atenţia noile scaune de competiţie care sunt cu 31,5 kg mai uşoare
decât cele convenţionale. Producţia lui R8 GT Spyder va fi limitată
la 333 de unităţi care vor fi împărţite tărilor cu cele mai multe
unităţi vândute. Deci aşteptaţi-vă să nu vedeţi aşa ceva în oferta
de preţ pentru România. Pentru doritori însă, există varianta
Germania. Preţul de bază de aici va fi de 207.800 euro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide