Au început lucrările la Centura Galați. Este cel mai mare proiect de infrastructură din oraș
Costel Fotea a anunțat că au început lucrările la Centura Galați. Este cel mai mare proiect de infrastructură din oraș, care include și un pod hobanat „înalt cât un bloc cu 20 de etaje”.
Miercuri au început lucrările la centura municipiului Galaţi, cel mai mare proiect de infrastructură din oraş. Investiţia, în valoare de 40 de milioane de euro, este realizată de Consiliul Judeţean Galaţi, cu ajutorul fondurilor europene. Până în prezent constructorul a lucrat la fundaţia podului hobanat, iar miercuri au început lucrările la viitoarea şosea.
„Se fac operaţiuni pe mai multe tronsoane. Din păcate, pentru a putea realiza aceste lucrări, pe anumite porţiuni de drum traficul a fost restricţionat. Modernizăm tronsonul dintre bulevardul Brăilei şi viaductul Sidex, lărgim carosabilul la patru benzi pe segmentul dintre viaductul Sidex şi bulevardul George Coşbuc şi modernizarea tronsonului dintre strada Traian/DN26 şi strada Calea Prutului/DN2B. Reabilităm trotuarele, se amenajează o pista pentru biciclişti pe o lungime de 6,5 kilometri, vor fi reabilitate toate podeţele de pe traseul drumului şi va fi modernizată reţeaua de colectare a apelor pluviale. Lucrările se desfăşoară pe o lungime de aproape 11 kilometri” , a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Au început lucrările la Centura Galați. Unul dintre elementele centurii este podul hobanat
„Podul hobanat va avea o lungime de aproximativ 500 de metri liniari, fără rampele de acces, şi o lăţime de 19 metri. Acesta va avea patru benzi de circulaţie, pistă de biciclete şi trotuare. Cu tot cu fundaţie va fi înalt cât un bloc cu cel puţin 20 de etaje” , a explicat Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Galaţi.
Pentru realizarea centurii vor fi făcute exproprieri şi vor fi demolate zeci de case şi sedii de societăţi comerciale. De asemenea, vor fi instituite și restricții de circulație în oraș. Astfel, începând de miercuri, 28 aprilie, se închide traficul pe prima bandă de circulaţie a segmentului dintre intersecţia cu Prelungirea Brăilei şi intersecţia cu strada Constantin Levaditti, pe partea dreaptă a direcției de mers către Viaduct.