Societatea de Transport Bucureşti (STB) a scos, miercuri, pe traseu, pentru teste, trei dintre cele 400 de autobuze cumpărate de Primăria Capitalei de la Otokar.
Surse din cadrul Municipalităţii au precizat, pentru MEDIAFAX, că cele trei autobuze au fost scoase pe traseu pentru instruirea şoferilor. Practic, şoferii care au fost instruiţi de către angajaţii constructorului turc vor instrui şi ei, la rândul lor, şoferii STB care vor circula cu aceste autobuze.
Primul traseu pentru teste al autobuzelor este următorul: vor pleca din Piaţa Rosetti de dimineaţă, vor circula pe Regina Elisabeta, apoi se vor întoarce pe Calea Plevnei, intrând din nou pe Regina Elisabeta şi se vor întoarce la Piaţa Rosetti.
Al doilea traseu, după ce vor face pauză, porneşte tot din Piaţa Rosetii – Piaţa Unirii – Parlament, ulterior se vor întoarce la Piaţa Rosetti. Aceste teste se vor face pe aproape tot parcursul zilei de miercuri.
PMB a cumpărat, la începutul anului, 400 de vehicule de la compania turcească Otokar Europe cu suma de 250.000 de euro, plus TVA, pentru fiecae vehicul.
Contractul presupune achiziţia a 320 de autobuze cu o lungime de 12 metri, cu o capacitate minimă de 96 de călători, 50 de autobuze cu o lungime de 10 metri şi o capacitate minimă de 70 de călători, precum şi 30 de autobuze articulate, lungi de 18 metri, cu o capacitate minimă de 135 de călători.
Potrivit caietului de sarcini, toate autobuzele trebuie să aibă o motorizare Euro 6 şi să poată funcţiona pe diesel şi biodiesel.