Atenție unde-ți repari mașina! Val de nereguli descoperite de ANPC în service-urile auto

Publicat: 18 07. 2020, 15:28
Actualizat: 18 07. 2020, 15:28

Atenție mare unde-ți duci mașina pentru reparații. Numeroase nereguli au fost descoperite de inspectorii ANPC în service-urile auto controlate în ultima perioadă.

O amplă acțiune de control desfășurată de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a scos la iveală numeroase nereguli în activitatea de reparație a mașinilor. Practic, comisarii Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au descoperit nereguli grave în 500 dintre cele 766 service-uri auto controlate.

„În perioada 15.06 -10.07.2020, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat ample acţiuni de control, la nivelul întregii țări, referitoare la respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto și la comercializarea/promovarea autoturismelor și pieselor auto în cadrul spațiilor aferente showroom- urilor. Astfel, din rezultatele centralizate până în acest moment, au fost controlați 766 operatori economici, constatându-se abateri la 500 ( 65%) dintre aceștia.

Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea a 318 avertismente şi 309 amenzi contravenţionale în valoare de 1.407.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 49.198 lei”, se arată într-un comunicat al ANPC.

Ce nereguli a constatat ANPC în service-urile auto controlate

Cele mai multe abateri constatate au fost din categoria practicilor comerciale incorecte, cum ar fi constrângea consumatorilor să accepte condițiile contractuale, spre exemplu să nu poată ridica mașina reparată în cazul neachitării integrale a facturilor de reparație aferente acestuia indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparație.

Alte nereguli sancționate de inspectorii ANPC în service-urile auto controlate se referă la lipsa totală sau parțială a autorizațiilor de funcționare, inexistența informațiilor legale privind timpul de realizare a lucrărilor, garanția pieselor și manoperei efectuate, sau a celor esențiale, cum ar fi tarifele de manoperă pentru lucrările efectuate. Alte abateri descoperite s-au referit la comercializarea de produse cu data ieșirii din uz depășită, absența verificărilor metrologice la aparatele de măsură și condițiile insalubre de lucru.

„Comisarii ANPC supraveghează permanent modul în care operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, așa cum este normal să se întâmple într-o piață civilizată. Totodată, mă bucur să constat că și cetățeanul ține pasul cu modificările legislative, care privesc aceste drepturi, și este din ce în ce mai informat și mai atent în timpul actului comercial, gradul său de exigență situându-se aproape de cel de dezvoltare a societății”, a declarat Eduardt Cozminchi, președintele ANPC.

Acțiunea de control a ANPC a fost inițiată în urma unui val uriaș de reaclamații primite de la clienți particulari și transportatori privind practici comerciale incorecte și facturi umflate desfășurate de unitățile service.