Ariel Atom lansează prima maşină electrică. Este puternică, dar nu este deloc ieftină

Autor: Alexandru Banu 24 aug. 2017 Știri auto

P40 este noul Ariel care apare prin 2020. Prin înseamnă că ar putea fi şi 2021, dar şi 2019, după cum folosesc “prin” constructorii. Când se întâmplă mai repede, e ok, au vrut să facă o surpriză. Când e mai târziu, tac din gură ca şi când n-ar fi promis nimic.

P40 o să fie electrică, o să aibă două locuri şi 4 motoare. Câte unul pe fiecare roată. Fiecare scoate câte 300 de cai. Iar 300 x 4 nu au dat niciodată mai puţin de 1.200 de cai şi 1.800Nm de la 0 rpm.

Structura maşinii, şasiu + schelet, e din aluminiu şi e monolit. Ce o să vedem pe afară o să fie carbon 100%. Astfel, greutatea toatlă ajunge la 1.600 de kg. Să ţinem cont însă că dacă tot e electrică, bateriile cântăresc foarte mult. Aşa că nu comparaţi greutatea cu cea a unui Ferrari, ci cu cele ale unor maşini electrice ultraperformante (Tesla Model 3 cu autonomie extinsă are 1.730 kg).

Bateria lui Ariel P40 e de 42 kWh sau de 52 kWh în cazul unui model cu tracţiune spate, cu numai două motoare. Acest model din urmă ar trebui să facă parte şi dintr-un program de achiziţie prin guver, cu subvenţii.

Ambele modele, indiferent de tracţiune şi de capcitatea bateriilor vor avea o rezervă de curent de 15 min pe care îl produce o turbină poziţionată deasupra motoarelor de pe puntea spate.

Cele mai mari baterii au o autonomie de 160-200 km. Prin sistemul deîncărcare rapidă, bateriile sunt complete în 50 de minute.

Ariel P40 atinge 100 km/h cu cei 1.200 de cai în 2.4 secunde şi 0 – 240 km/h în 7.8 secunde.

Pentru dezvoltarea maşinii, Ariel a consumat 2 mil. de lire sterline dintr-un program guvernamental pentru susţinerea tehnologiei. Preţurile vor fi în jur de 200.000 de lire sterline.

ARIEL P40 (GALERIE FOTO)

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide