Un apartament din Rio de Janeiro care conţine bani, lucrări de artă şi obiecte personale ale lui Carlos Ghosn este cel mai recent câmp de luptă dintre Carlos Ghosn, fostul preşedinte Nissan Motor şi producătorul de automobile.
Ghosn încearcă să îşi recupereze „obiecte personale, documente, bani, obiecte şi piese de artă” din apartamentul de la malul mării, deţinut de Nissan. Compania spune că locuinţa ar putea conţine dovezi legate de finanţele lui Ghosn, potrivit unei plângeri depuse într-o instanţă braziliană săptămâna trecută.
Disputa legala a fost acerbă în ultimele zile, arătând că Ghosn si Nissan nu se luptă doar în Japonia, unde Ghosn a fost arestat luna trecută şi a fost acuzat oficial luni, ci în întreaga lume.
Familia lui Ghosn a primit un ordin favorabil de interdicţie săptămâna trecută, care a fost rapid atacat.
O sursă din cadrul Nissan Brazilia a declarat luni după-amiază că familia Ghosn încă nu avea acces la apartament. Ziarul japonez Nikkei a raportat că familia a obţinut o altă decizie favorabilă a instanţei luni, însă un purtător de cuvânt al Nissan a declarat că firma crede că acest lucru este incorect.
Documentele judiciare anterioare neînregistrate, văzute de Reuters, arată amploarea disputei dintre Ghosn şi Nissan privind accesul la apartament, unul din cele câteva din întreaga lume pe care le-a folosit. Nissan susţine că Ghosn, care a fost apreciat pentru că a salvat compani din pragul falimentului, a diminat voit veniturile sale cu zeci de milioane de dolari şi a deturnat fonduri corporative pentru uz personal.
Apartamentul de la Rio conţine trei seifuri pe care Nissan nu le-a deschis încă, potrivit actelor din instanţă. Constructorul auto le-a găsit când a făcut un audit al apartamentului, după arestarea lui Ghosn, a spus compania.
Apartamentul are, de asemenea, „mobilier de designer, obiecte de artă şi obiecte decorative”, spune compania. Locuinţa a fost achiziţionată de o filială Nissan la sfârşitul anului 2011, după deschiderea unei fabrici de automobile în oraşul din apropiere, Resende.
Apartamentul a fost cumpărat în ideea că Ghosn, născut în Brazilia şi care şi-a păstrat cetăţenia, va veni acolo în mod constant, după deschiderea fabricii, a declarat Nissan.
Apartamentul se află în cartierul Copacabana, pe o stradă care dă direct în plajele faiomoase din Rio. Un apartament din aceeaşi clădire a fost listat online pentru mai mult de 3 milioane de dolari.
Rechizitoriul de luni din Japonia aduce mingea înapoi în terenul partenerului de alianţă al Nissan, Renault. Compania franceză, care deţine o participaţie de 43,4% la Nissan, se pregăteşte pentru o reuniune a consiliului de administraţie din 13 decembrie, care ar putea lua în discuţie viitorul lui Ghosn drept preşedinte şi director executiv al companiei.
Renault nu l-a demis pe Ghosn, solicitând în mod repetat accesul la rezultatele investigaţiei interne a Nissan, care a condus la arestarea sa.
Procedura judiciară în Brazilia a început pe 29 noiembrie, când un avocat al lui Ghosn a cerut unui judecător să îi permită accesul la apartamentul din Rio.
Citeşte articolul complet în Ziarul Financiar