Apar primele staţii de încărcare pe autostrăzile A1 şi A2. Unde sunt acestea amplasate?

Publicat: 10 09. 2019, 17:51

Compania Naţională de Administrare a Infrastructrurii Rutiere (CNAIR) pregăteşte lansarea licitaţiilor pentru construirea a 18 staţii de încărcare pentru automobile electrice, acestea urmând să fie ampălasate în spaţiile de servicii – parcări şi benzinării – ale autostrăzilor A1 şi A2. Astfel, contractele care vor fi încheiate cu constructurii prevăd construirea unor staţii de încărcare pe tronsoanele de autostradă Nădlac – Arad – Timişoara – Lugoj – Deva – Orăştie – Sibiu (A1) şi Bucureşti – Medgidia – Constanţa (A2).

Conform Cadrului național de politică pentru dezvoltarea pieței în ceea ce privește combustibilii alternativi în sectorul transporturilor și pentru instalarea infrastructurii relevante în România, adoptat de Guvern anul trecut, există 18 posibile amplasamente pentru stațiile de reîncărcare cu energie electrică pe segmentele respective. Astfel, acestea vor fi instalate la distanţe de 50-80 de kilometri una de cealaltă, pe ambele sensuri de circulaţie ale autostrăzilor A1 şi A2, după cum urmează:

Citeşte şi

Maşină de lux parcată neregulamentar a fost ridicată de poliţişti: „Dacă l-au zgâriat, dă primăria faliment” – FOTO

Cum se făceau testele auto în România înainte de 1989 cu Dacia 1300. VIDEO

Uită de benzină sau motorină. S-a inventat maşina care merge cu apă, oţet şi cola – VIDEO

Pe autostrada A1 Sibiu-Deva:

  • la kilometrul 260 (staţie carburant); câte o staţie pe fiecare sens de mers;
  • la kilometrul 340 (parcare); câte o staţie pe fiecare sens de mers;

Pe autostrada A1 Deva-Margina:

  • la kilometrul  409 (parcare); câte o staţie pe fiecare sens de mers;

Pe autostrada A1 Margina-Nădlac:

  • la kilometrul 480 (parcare); câte o staţie pe fiecare sens de mers;
  • la kilometrul  559 (parcare); câte o staţie pe fiecare sens de mers.

Pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa:

  • la kilometrul  19 (parcare); câte o staţie pe fiecare sens de mers;
  • la kilometrul  88 (staţie carburant); câte o staţie pe fiecare sens de mers;
  • la kilometrul  139 (staţie carburant); câte o staţie pe fiecare sens de mers;
  • la kilometrul  205 (parcare); câte o staţie pe fiecare sens de mers.

Segmentul vehiculelor electrice este în creştere rapidă în România, fiind susţinut de Guvern prin intermediul programului Rabla Plus. Cumpărătorii de maşini electrice primesc, astfel, o primă de aproximativ 10.000 de euro prin acest program.