Angajaţii BMW muncesc deja în viitor: Google Glass, purtat de muncitori în uzină
Deşi celor puţin mai bătrâni dintre noi imaginile cu angajaţi BMW purtând ochelarii digitali Google Glass le amintesc de celebrul BORG (Google it, damn!), implementarea acestora în cadrul procesului de producţie de la BMW este deja o realitate. Conceptul de Virtual Reality a mai fost aplicat până acum în industrie, însă de data aceasta, angajaţii BMW au capacitatea de a vizualiza direct în faţa ochilor lor (sau, mă rog, a unuia dintre ei) detaliile tehnice ale maşinilor sau utilajelor pe care lucrează.
Este vorba de un proiect-pilot desfăşurat de BMW Group la uzina pe care o are la Spartanburg (SUA), al cărui obiectiv este să determine dacă tehnologia portabilă poate îmbunătăţi şi accelera fluxul de lucru în asigurarea calităţii. Pentru aceasta, angajaţii utilizează Google Glass pentru a înregistra seriile de teste efectuate pe automobilele de preserie. Instrumentul le permite să facă fotografii sau videoclipuri ca mijloc de documentare a potenţialelor abateri, oferind o modalitate mai bună, mai rapidă şi mai clară de a le analiza şi de a le corecta ulterior. În prezent, BMW Group evaluează sub ce formă acest proiect-pilot inovator poate fi transferat spre alte zone şi locaţii de producţie. Proiectul este un element al actualei campanii Industry 4.0 desfăşurată de BMW Group, instituită pentru a evalua modul în care noile tehnologii pot fi aplicate pentru a oferi susţinere optimă angajaţilor în producţie şi în planificarea acesteia.
Bănuim că nu se uită la ultimul GTA, ci la datele tehnice ale motorului…
Obiectivul proiectului-pilot de la uzina din Spartanburg este acela de a îmbunătăţi comunicarea între controlorii calităţii din centrul de analiză al producţiei de preserie, pe de-o parte, şi inginerii de dezvoltare, pe de altă parte. BMW Group realizează o verificare completă a fiecărui automobil de preserie, astfel încât să fie garantată calitatea premium a tuturor automobilelor în producţia de serie ulterioară. Anterior, potenţialele probleme identificate la automobilele de preserie erau documentate în scris. Destul de des, descrierea problemei era prea vagă, ceea ce, la unul din patru cazuri, ridica noi întrebări din partea departamentului de specialitate competent.
Sistemul de apeluri video pentru clarificarea problemelor direct pe automobil
Ochelarii inteligenţi fac posibil ca angajaţii din centrul de analiză să adauge secvenţe foto sau video în rapoartele lor. Afişajul optic montat pe cap este echipat cu o cameră care are trei setări diferite: fotografii, înregistrare video şi context video. În cel din urmă mod, camera este pornită în permanenţă; la fiecare două minute, imaginile video sunt stocate temporar şi pot fi transferate ulterior, prin apăsarea unui buton, către un server al uzinei BMW Group pentru stocare permanentă. Acesta este un mare avantaj în special pentru cazurile când defecţiunile nu pot fi reproduse cu exactitate. „Pe perioada proiectului-pilot, intenţionăm să adăugăm o funcţie de apel video, astfel încât problema să fie discutată în direct cu departamentele de dezvoltare competente”, a explicat coordonatorul proiectului, Dr. Jörg Schulte.
Resistance is futile!
Până acum, rezultatele proiectului-pilot au fost atât de încurajatoare încât este luată în considerare aplicarea în faza de asamblare finală a automobilelor de serie. În acest domeniu, inspecţiile sunt efectuate conform planurilor de testare şi apoi sunt documentate pe terminalele unor computere staţionare. În funcţie de echiparea automobilului, numărul de teste individuale ce se efectuează variată între 10 şi 25. Pentru documentarea acestora, controlorii trebuie să facă numeroase drumuri între automobil şi terminal. „Cu Google Glass, echipele de verificare ar putea sta lângă automobil, să privească planurile de verificate pe afişajul integral al dispozitivului şi să le bifeze prin control vocal. Astfel, ambele mâini ar fi libere pentru realizarea testelor în orice moment”, a completat Schulte.
Ce înseamnă Industry 4.0 la BMW Group
BMW Group are o reţea de producţie de ultimă oră, care se dezvoltă continuu. Anumite iniţiative reunite sub termenul Industry 4.0, care în prezent sunt subiectul unei dezbateri publice, au fost introduse anterior în cadrul BMW Group sau sunt în faza de lansare. Pentru BMW Group, Industry 4.0 nu înseamnă o producţie complet automatizată sau o creştere a gradului de automatizare. În acest context, aceasta înseamnă utilizarea raţională a noilor tehnologii în dorinţa de a oferi un sprijin ideal pentru oamenii din zonele de producţie şi planificare a producţiei.
Lăsând gluma la o parte, dacă oamenii nu sunt înlocuiţi complet de robot, atunci măcar să folosească piese robotice pe ei înşişi…
Pe lângă gestiunea inteligentă a datelor, abordarea include şi sisteme sofisticate om-robot care pot îmbunătăţi semnificativ procedurile de lucru nefavorabile din punct de vedere ergonomic. Deoarece universul digital şi cel fizic se îmbină tot mai mult, apar noi oportunităţi care permit oamenilor să coopereze mai eficient în cadrul reţelei internaţionale de producţie a BMW Group. În viitor, sistemele mobile de asistenţă vor oferi o susţinere îmbunătăţită angajaţilor din producţie. Accentul este pus mereu pe beneficii specifice în tehnologiile de producţie care se translatează, în final catre client prin produse de o mai bună calitate.