Cancan.ro
Dacia a avut vremea ei de aur, iar 1.300 a fost primul model “mai” românesc decât 1.100. Chiar dacă se întâmpla asta în 1968, aveam şi noi reclame, parcă nu se înnegrise atât de rău treaba. Acum înfierăm sau ni se par cel mult simpatice acele formulări clasico-comuniste (cacofonie intenţionată!), fără de care, în vocabularul personal, ai fi fost considerat cel puţin pseudoanalfabet (ex: cu comandă la planşeu). Atunci însă, ni s-ar fi părut următorul nivel după cel de academician plus. Să urmărim glorioasa reclamă pentru uriaşa fală a României „perfecte” în care curgeau lapte şi miere.