Americanii spun că-i blestemată. Limuzina Mercedes-Benz 600 Pullman a unui fost lider chinez, pe care nimeni nu vrea să o cumpere

Publicat: 27 11. 2020, 10:34
Actualizat: 27 11. 2020, 10:35

Americanii au ajuns să creadă că e blestemată. Pur și simplu, nu reușesc să vândă mașina asta. Limuzina Mercedes-Benz 600 Pullman i-a aparținut unui fost lider chinez.

GALERIE FOTO

De doi ani tot încearcă americanii să o vândă. Acum au listat-o pe eBay pentru un preț de nimic: 285.000 de dolari, echivalentul a 238.977 euro. Dacă vi se pare scumpă, trebuie să știți că astfel de exemplare au fost scoase la vânzare în ultimii ani, cu sume cuprinse între un milion și 2,3 milioane de dolari.

Este un Mercedes-Benz 600 Pullman, care a ieșit pe porțile uzinei în 1965. Limuzina i-a fost livrată lui Chen Yi, membru al Partidului Comunist Chinez, fost primar al orașului Shanghai în anul 1949, devenit ulterior Ministru de Externe. În preț intră și un exemplar al revistei Times, cu poza sa pe copertă, însoțită de titlul “The Enemy of Asia – Red China’s Foreign Minister Chen Yi” (“Inamicul Asiei – Ministrul de Externe communist al Chinei, Chen Yi”).

Statutul special i-a permis lui Chen Yi să achiziționeze o astfel de limuzină. Mercedes-ul a fost livrat la Shanghai via Hong Kong. Acuzat de trădare în timpul Revoluției Culturale din China, fostului ministru i s-au confiscat mai multe bunuri, iar limuzina a fost unul dintre ele. Aceasta a ajuns în posesia gigantului auto chinez SAIC de la Shanghai. A fost descoperită abia în anii ’90 de către un inginer german angajat la Volkswagen. Acesta a achiziționat mașina și a expediat-o înapoi în Germania.

Limuzina Mercedes-Benz 600 Pullman nu a fost restaurată niciodată

Doar 21.186 de kilometri a parcurs Pullman-ul german, deși a avut mai mulți proprietari de atunci. Mașina nu a fost niciodată restaurată, așa că se pot observa mici urme de uzură. (vezi GALERIA FOTO). În urmă cu doi ani, a ajuns la Mercedes-Benz Classic Center din California. De atunci tot încearcă americanii să o vândă.

Sub capota sa se află un motor V8 de 6,3 litri, care dezvoltă 250 de cai putere și 500 Nm. Modelul este echipat cu un sistem hidraulic care acționează portierele, geamurile, capota și capacul portbagajului, dar și cu o suspensie pneumatică, o inovație la acea vreme.

Mercedes-Benz a construit doar 304 astfel de limuzine cu patru portiere și ampatament lung, în perioada 1963-1981. Doar două dintre ele au ajuns în China. Uneia dintre ele i s-a pierdut urma. Cealaltă este, se pare, imposibil de vândut.