Reprezentanţii MAI informează că în perioada sărbătorilor pascale, peste 100 de persoane au încercat să iasă sau să intre ilegal în ţară şi poliţiştii rutieri au dispus mai multe măsuri şoferilor care au încălcat legea, precum amenzi sau suspendarea permiselor.
„În perioada minivacanţei prilejuite de Sărbătorile Pascale structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au acţionat în întreaga ţară pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor, nefiind înregistrate evenimente grave în planul ordinii publice. (…) Poliţia de Frontieră a suplimentat personalul care a desfăşurat controlul cetăţenilor, bagajelor şi al vehiculelor, fiind înregistraţi timpi de tranzit la punctele de trecere a frontierei mai scăzuţi faţă de anii trecuţi, în condiţiile în care în aceste patru zile punctele de trecere a frontierei au fost tranzitate de peste 624.000 de persoane. Totodată, poliţiştii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de 653.181 lei şi au dat amenzi de peste 37.920 de lei. Au fost depistate 82 de persoane care au încercat să iasă ilegal din România şi 34 pe sensul de intrare”, au precizat marţi reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
De asemenea, sursa citată a mai arătat că în noaptea de Înviere, agenţii Poliţiei şi Jandarmeriei au desfăşurat 1.422 de misiuni, pentru a asigura ordinea publică, mai ales în zonele unde au avut loc slujbe şi manifestări religioase.
„În noaptea de Înviere nu au fost înregistrate evenimente deosebite cu ocazia slujbelor religioase, efectivele Jandarmeriei fiind prezente pe timpul minivacanţei la peste 941 lăcaşuri de cult. (…) Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele drumuri şi la orele cu trafic crescut pentru a fluidiza circulaţia şi a preveni accidentele grave. Echipajele de Poliţie Rutieră au constatat 366 de infracţiuni şi 12.457 de contravenţii. Aproximativ 1.300 de conducători auto au rămas fără permis, dintre care 447 pentru că au depăşit viteza legală şi 166 pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice”, mai spune MAI, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată precizează că pompierii au fost în alertă în Noaptea de Înviere.
„Pompierii au desfăşurat 4.551 de intervenţii, dintre care aproximativ 308 pentru stingerea incendiilor şi 3.823 pentru acordarea asistenţei medicale. 40 de persoane care aveau nevoie de ajutor medical de urgenţă, au fost transportate cu ajutorul elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a transmis mulţumiri celor 50.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră care au fost la datorie în aceste zile, asigurând climatul de ordine publice şi intervenind pentru salvarea oamenilor în situaţii de urgenţă”, potrivit MAI.