Amendă de 135 de euro pentru șoferii care sunt singuri în mașină! De ce sunt aceștia sancționați

Autor: Radu Țuțulan 05 sept. 2023 Știri auto

Pentru a încuraja măsuri menite să protejeze mediul înconjurător, autoritățile din Franța au introdus o amendă de 135 de euro pentru șoferii care sunt singuri în mașină, dar sancțiunea se aplică numai dacă intră pe banda de ridesharing.

În Franța au fost instituite, în luna august, primele benzi pentru cei care fac ridesharing. Adică, este o bandă dedicată exclusiv mașinilor care iau oameni „la ocazie”. Iar în această categorie se află Uber, Lyft sau BlaBlaCar.

Și pentru a o deosebi de restul benzilor, a fost creat și un semn de circulație distinct, scrie sortiraparis.com.

Un nou semn de circulație

Pe lângă indicatoarele existente în Codul Rutier din Franța, a apărut cel pentru „ridesharing”.

Este un chenar albastru, cu romb alb în mijloc și anunță că din acel punct începe banda dedicată mașinilor de ridesharing.

Iar cei care nu respectă acest indicator, pot primi amendă.

Amendă de 135 de euro pentru șoferii care sunt singuri în mașină

Cât de curând, aceste benzi vor împânzi șoseaua de centură a Parisului, după Jocurile Olimpice din 2024.

Autoritățile vor crea o bandă destinată exclusiv sportivilor, anul viitor. Iar după încheierea jocurilor aceasta va fi alocată mașinilor de ridesharing.

Pentru a folosi această bandă, în mașină trebui să fie cel puțin două persoane. De asemenea, vor fi instalate radare de ridesharing, pentru a monitoriza respectarea acestei reguli.

Practic, șoferii care sunt singuri în mașină, dar circulă pe această bandă, pot primi o amendă de 135 de euro.

Instituirea acestor benzi a venit la propunerea Convenției cetățenilor privind clima, care își propune să limiteze poluarea cauzată de mașini.

Momentan, semnul de circulație este amplasat doar de-a lungul autostrăzilor din zonele metropolitane ale orașelor franceze Lyon, Grenoble și Strasbourg.

Autobuzele, taxiurile și vehiculele cu două sau mai multe persoane și mașinile cu autocolantul de emisii zero (în mare parte mașini electrice) vor putea folosi banda.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide