Am văzut Mazda CX-3 la Geneva şi mi-a plăcut. Mult
Segmentul crossoverelor subcompacte s-a aglomerat foarte mult în ultimii ani, dar asta nu înseamnă că nu mai este loc şi pentru alţii. De exemplu, Mazda CX-3, care a debutat în premieră europeană la Salonul Auto Geneva 2015 şi care mi-a lăsat o impresie bună de tot.
În primul rând, cred că este o maşină atrăgătoare, cu toate că mi-ar fi plăcut să fie diferenţiată cumva de toate celelalte modele Mazda, producătorul japonez transformându-se într-un fel de Volkswagen din ţara soarelui răsare.
Lăsând asta la o parte şi trecând la interior, trebuie să spun că mi-a plăcut mult. Materialele sunt foarte bune, dar există şi alte modele în acest segment care au o calitate bună a habitaclului. În schimb, găseşti mai greu o maşină care să te facă să te simţi bine, iar Mazda CX-3 m-a făcut să mă simt foarte bine. Nu pot să spun exact de ce, dar aşa a fost.
Există şi câteva spaţii de depozitare poziţionate corect, iar locul pe bancheta din spate e decent, chiar şi pentru pasagerii înalţi.
Una peste alta, micuţul nipon a reuşit să mă cucerească în cele câteva minute petrecute în compania sa, lucru pe care nu pot să-l spun despre multe crossovere.