Volkswagen şi celelalte mărci nemţeşti au obieciul să concentreze toată atenţia lumii pe standurile lor la saloanele auto. Iar Geneva va fi o reconfirmare că lucrurile un se schimbă de azi pe mâine. Dacă Atlas-ul este un model despre care am tot spus că e prioritar pentru SUA, aici, la noi, în Europa, VW ne aduce Tiguan Allspace. Nu este o ediţie specială Tiguan, ci unul mai mare. Locul lui e între Tiguan-ul pe care îl ştim toţi şi Touareg-ul pe care îl ştim prea bine.
Standard, Allspace vine cu 7 locuri şi are un ampatament mai mare cu 11 cm, în timp ce toată maşina e mai lungă cu 21.5 cm. Pentru pasagerii din spate (al doilea rând de scaune) înseamnă 5.5 cm în plus de spaţiu la genunchi. Allspace o să mai aibă dotări standard mai multe decât are un Tiguan şi aici vorbim despre barele pentru fixarea portbagajului de pe plafon, faruri cu LED-uri în totalitate, un display de 9.2 inci şi un sistem nultimedia cu recunoaşterea gesturilor.
Volkswagen vinde maşina cu tracţiune faţă sau integrală, 6 motoare între 150 şi 240 de cai şi transmisie automată cu dublu ambreiaj pentru cele mai puternice versiuni. Ca elemente active de siguranţă, avem frâna de urgenţă automată, alertă la pietonii care se ivesc în zona maşinii şi asistenţă de parcare pentru remorcă. După Geneva, VW pune producţia în picioare şi în septmebrie începe primele livrări către clienţi.
VOLKSWAGEN ALLSPACE (GALERIE FOTO)