Alfa scoate Stelvio, maşina integrală cu motoare de peste 200 de cai

Autor: Alexandru Banu 24 feb. 2017 Știri auto

Italienii sunt într-un punct istoric, o premieră neaşteptată. Nici de fanii mărcii Alfa, nici de competiţie. Cum va vinde concernul Fiat noul Stelvio, primul SUV din portofliul Alfa Romeo? Stelvio a apărut acum puţin timp şi a fost una dintre dezvăluirile europene şi mondiale cele mai aşteptate. Tocmai prin singularitatea modelului în gama Alfa. Acum s-a lansat oficial, un pic înainte să-l vedem live la Salonul Auto de la Geneva. Nu ştim preţuri, dar ştim ce poate (teoretic) şi că brand-urile specializate în SUV-uri vor avea de tras tare ca să acopere prezenţa lui Stelvio pe piaţă.  

SUV-ul Alfa Romeo are tracţiune 4×4 Q4 şi 2 motoare la început: 2 litri benzină turbo cu 280 de cai (0-100 km/h în 5.7s) şi 2.2 litri diesel cu 210 cai (0-100 km/h în 6.6s), ambele conectate la o cutie automată cu 8 viteze.

În condiţii normale, toată puterea se duce 100% pe spate, iar când drumul o cere, tracşiunea Q4 împarte 50%-50% puterea faţă-spate.

Maşina are alertă la abaterea de pe sensul de mers, avertizare şi frînare complementară la apropierea subită de maşina din faţă, sistem de detectare a pietonilor.

Alfa Romeo vine cu 3 niveluri de echipare – Stelvio, Super şi Tecnica. În funcţie de nivelul de echipare, Stelvio are jante pe 17 sau pe 18 inci şi diverse combinaţii de materiale şi de culori pentru interior. Pachetele suplimentare Luxury şi Sport inlcud lemn înăuntru, piele de calitate foarte bună şi volan încălzit.

Alfa a băgat pe Stelvio şi un display de 8.8 inci, ceva foarte mare, precum şi un sistem de navigaţie care merge şi când nu ai semnal GPS (Dead Reckoning Technology).

Sistemul audio Harman Kardon vine cu 10 difuzoare, dintre care 4 sunt pentru redarea frecvenţelor joase, 4 pentru redarea înaltelor, unul pentru cele foarte joase şi unul pentru frecvenţele medii. Alte surprize, la Salonul Auto de la Geneva.

ALFA STELVIO (GALERIE FOTO)


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide